Printează articolul
Trimite e-mail
O femeie din satul Ştirbăţ, comuna Udeşti, împlineşte astăzi venerabila vârstă de 100 de ani. Zoiţa Ciobanu, văduvă de aproape 40 de ani, ne-a povestit că munca, activitatea necontenită în gospodărie, hrana sănătoasă, cu preponderenţă lactatele şi legumele, precum şi credinţa în Dumnezeu au ajutat-o să ajungă la această vârstă, pe care, este adevărat, nu credea să o atingă.
Femeia a avut şapte copii, dar doar cinci sunt în viaţă, după ce primii doi au murit până la împlinirea vârstei de doi ani.
La aniversarea femeii, un veac de existenţă, îi vor fi alături sau îi vor transmite un gând bun cei cinci copii, Maria (79 de ani), Vasile (76 de ani), Veniamin (72 de ani), Viorica (69 de ani) şi Lucreţia (65 de ani), alături de cei 11 nepoţi, 30 de strănepoţi şi 12 stră-strănepoţi.
A salvat şase suflete de tifos
Viaţa Zoiţei Ciobanu nu a fost una uşoară. Îşi aminteşte de momentele în care nu avea ce să le dea de mâncare copiilor, de perioada când a fost deportată, cu patru copii după ea, în timp ce soţul era plecat pe front, dar mai ales de perioada în care, atât soţul, cât şi copiii s-au îmbolnăvit de tifos, ea fiind singura din casă care nu a fost lovită de această boală cumplită, care, în timpul războiului, a curmat multe vieţi. „Am salvat şase suflete, pe copii şi pe soţ. Asta s-a întâmplat în timpul războiului. Eu i-am învelit în apă de var, i-am ţinut departe de alţi oameni bolnavi şi, cu rugăciune la Iisus Hristos, i-am ţinut în viaţă”, ne-a spus femeia.
Deportaţi în lunca Sucevei
Un alt moment greu pentru femeia din Ştirbăţ a fost acela când soţul ei a fost luat pe front, în anul 1938, şi ea a rămas singură, cu patru copii în grijă. Până în anul 1944, Nicolae Ciobanu, soţul Zoiţei, a fost doar o singură dată acasă, să-şi vadă copiii, atunci când, după ce a fost grav rănit pe câmpul de luptă, a fost internat la un spital din Botoşani, de unde bărbatul a fugit până la Ştirbăţ, să-şi vadă familia.
Profesorul Vasile Ciobanu, unul dintre fiii Zoiţei, ne-a povestit că în anul 1944, în luna aprilie, familia sa a fost deportată. „Împreună cu mama, am părăsit casa în care locuiam şi am fost duşi în lunca Sucevei, unde ne-am încropit nişte colibe. A fost foarte greu. Din acel loc, am fost duşi, apoi, la Fântânele, unde aveam o rudă, care ne-a primit să stăm în podul casei. Abia în septembrie 1944 am revenit la casa părintească. În tot acest timp, mama a fost cea care ne-a îngrijit, a muncit foarte mult pentru a ne oferi hrană şi pentru a ne feri de toate bolile care erau atunci, din cauza foametei, a mizeriei”, ne-a povestit Vasile Ciobanu.
Tot de la el am aflat că tatăl său s-a întors de pe front foarte bolnav, o boală de inimă care l-a măcinat toată viaţa. „Nu a mai putut să muncească ca înainte. El era cu şapte ani mai mare decât mama. La 73 de ani a murit. Oricum, mama a dus greul familiei. A fost foarte activă, a avut gospodărie, pentru a ne putea hrăni şi purta la şcoală”, a completat fiul Zoiţei.
Până acum doi ani, plivea straturi
Dacă până acum doi ani, femeia mai trebăluia prin casă, chiar intra în grădină şi plivea straturi, în ultima perioadă puterile au mai lăsat-o. Se deplasează mai greu, sprijinită de o cârjă. Fiica cea mai mică, Lucreţia, împreună cu soţul ei, Constantin Ifteme, sunt cei care o ajută pe Zoiţa Ciobanu să treacă mai uşor peste anii grei ai bătrâneţii.
„Nu ţine un regim special. Mănâncă mai mult lactate, legume, dimineaţa o cafeluţă, câte ceva dulce. Nu a băut alcool toată viaţa şi nici carne nu a mâncat în exces. A fost foarte activă, a muncit mult, s-a mişcat mult şi asta a ţinut-o în viaţă. O mai dor picioarele, mai ia vitamine, dar în rest, organele interne: inima, ficatul, stomacul, sunt încă sănătoase. Sperăm să mai trăiască şi să ne întâlnim şi la aniversarea de anul viitor”, ne-a povestit Lucreţia.
Copiii, bucuria vieţii
Cu toate că i-a fost foarte greu să-şi crească singură copiii, Zoiţa Ciobanu ne-a destăinuit că ei sunt bucuria vieţii. „Am avut copii buni, doi băieţi şi trei fete, care m-au ascultat, care au învăţat. Ei sunt bucuria vieţii mele. Pentru ei am muncit. A fost greu, multe necazuri..., nici nu le mai ştiu spune. Acum au ei grijă de mine. Am crescut şi nepoţi. Mă vizitează şi mă bucur să-i văd. Eu nu am fost cu lumea..., cu distracţiile, ci cu munca. Ce mi-a dat Domnul, asta am avut”, ne-a povestit bătrâna.
„Făcea o pâine minunată”
Vasile, al doilea fiu, după vârstă, al familiei Ciobanu, ne-a povestit că îşi aminteşte cu mare drag de vremurile în care, chiar dacă erau săraci, mama Zoiţa le făcea o pâine minunată, din grâu măcinat pe pietre de moară.
„Când scotea mama un cuptor de pâine, cu coaja rumenită, se răspândea un miros pe care şi acum îl simt... Făcea o pâine minunată, nouă aşa ni se părea, pâine care ţinea şi o săptămână proaspătă şi dulce. A făcut mari sacrificii pentru noi. Creştea animale, câte două vaci, pentru a avea lapte şi brânză pentru noi. Când făceam naveta la gimnaziu, aveam de mers câte şapte kilometri pe jos, şi atunci ea se trezea la trei dimineaţa, îmi făcea mâncare, îmi punea pacheţel, mă pornea la şcoală, după care se apuca de treaba din gospodărie. Seara, se culca ultima, după ce îşi făcea rugăciunea. A răzbit, pentru că a fost activă”, a completat Vasile Ciobanu.
Diplomă, flori şi tort, din partea Primăriei Udeşti
Zoiţa Ciobanu va primi în dar, sâmbătă, 28 mai, din partea Primăriei Udeşti, a primarului Săvel Viorel Botezatu şi a unor funcţionari din primărie, o diplomă, un tort şi un buchet de flori, în semn de recunoştinţă. „Mă bucur că voi fi prezent la aniversarea acestei venerabile doamne, Zoiţa Ciobanu, născută în satul în care m-am născut şi eu – Ştirbăţ. Am hotărât în Consiliul Local să îi aniversăm pe toţi bătrânii care ajung această vârstă de 100 de ani. În comună mai avem doi bătrâni, unul de 96 de ani, altul de 94 de ani, care, sperăm noi, să ajungă frumoasa vârstă pe care a atins-o doamna Zoiţa. Din păcate, sunt tot mai puţini cei care ajung această vârstă, drept pentru care trebuie să-i cinstim şi să-i sărbătorim cum se cuvine pe cei pe care îi mai avem printre noi”, ne-a spus primarul Botezatu.
(25 mai 2011, 21:05:57