Promovare

Ciocănești, Poiana Stampei și Cârlibaba vor participa la Ziua Satului Românesc

Localitățile Ciocănești, Poiana Stampei și Cârlibaba vor participa, la sfârșitul acestei săptămâni, la prima ediție a „Zilei Satului Românesc”. Cele trei localități au obținut la sfârșitul anului trecut titulatura de „Cel mai frumos sat din România”, acordat de asociația cu același nume. Președintele Asociației „Cele mai frumoase sate din România”, Nicolae Marghiol, a precizat că „Ziua Satului Românesc” va avea loc la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, pentru a marca 75 de ani de la înființarea acestui muzeu.
„«Ziua satului românesc» este o zi de sărbătoare a satului, o invitație adresată locuitorilor capitalei și marilor orașe din România de a redescoperi satul românesc, de a participa la evenimentele de tradiție din sate, de a cumpăra produse agricole și tradiționale românești, de a-și petrece timpul liber și vacanțele în cele mai frumoase sate din România”, a spus Nicolae Marghiol.
El a adăugat că, în cadrul acestui eveniment, membrii asociației vor propune Guvernului României inițierea unui program pilot de dezvoltare a satului românesc. Programul ar urma să se intituleze „Cele mai frumoase sate din România – dezvoltare prin moștenirea culturală – Modele de dezvoltare rurală”, fiind inspirat din inițiative similare implementate în alte țări europene.
„Obiectivul acestui program este ca fiecare dintre satele membre ale asociației să se dezvolte pe baza moștenirii materiale și culturale, fie că vorbim de dezvoltarea și valorificarea produselor agricole și tradiționale, de tradiții și obiceiuri unice, de natură și peisaje deosebite sau de agroturism”, a mai spus președintele asociației.

Recomandări

Viceprimarul Daniel Ungurian a celebrat Ziua Națională a României alături de români din Statele Unite ale Americii

1 Decembrie prin ochi de copil: tradiție, istorie și identitate la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025