Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 13 apr 2011 - Anul XVI, nr. 86 (4684)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,973 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,6085 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Trăieşte din râsete

Un sucevean vrea carieră în stand-up comedy

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

În breasla celor aproximativ 20 de români care câştigă bani prin cluburi, făcând spectacole de stand-up comedy, se numără şi Andrei Ciobanu, în vârstă de 21 de ani, un tânăr din municipiul Suceava, în prezent student la Cluj.

Nu mai departe de săptămâna trecută, Andrei a avut cel de-al patrulea său spectacol la Suceava, urcând pe scena Clubului Babylon, alături de mult mai cunoscuţii Teo, Vio şi Costel, componenţi ai fostei trupe Deko şi unii dintre primii stand-up comedianţi din România.

 

Prima glumă, cu moldoveni

La cei 21 de ani ai săi, Andrei susţine că este cel mai tânăr stand-up comediant din România.

I-a plăcut genul acesta de comedie, încă de acum patru ani, pe când era în clasa a XI-a, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Suceava. Era atunci doar un consumator de stand-up comedy şi urmărea cu plăcere filmuleţele de gen de pe internet.

În 2009, însă, student în primul an la Relaţii Internaţionale şi Studii Europene la Cluj, Andrei a aflat de preselecţia organizată de o trupă de umor din localitate, Comedica.

A participat şi trecut de preselecţie, devenind cel mai nou membru al trupei clujene, în componenţa căreia se află şi unul dintre cei mai buni umorişti din Ardeal, Nicu Bendea, la rândul său un stand-up comediant apreciat la Cluj.

Ajutat de mult mai experimentaţi săi colegi, tânărul sucevean a început să-şi scrie şi primele texte de stand-up comedy.

Prima glumă a fost, fireşte, despre stereotipurile legate de moldoveni. „E o întâmplare petrecută în timp ce ne mutam în apartamentul închiriat în Cluj, despre reacţia proprietarilor când au aflat că suntem din Moldova. De altfel, multe dintre glume sunt de pe urma unor experienţe personale. Nu pot să le vorbesc spectatorilor despre căsătorie, atâta vreme cât eu nu sunt căsătorit. Şi-ar da seama că sunt fals. Asta nu înseamnă că tot ce povestesc eu pe scenă mi s-a şi întâmplat...”, râde Andrei.   

 

„Mi se pare o chestie extraordinară să faci oamenii să râdă”

La început, Andrei de la Comedica, cum i se mai spune, apărea în deschiderea spectacolelor colegilor săi de trupă sau în pauzele dintre numerele deja stabilite, câte cinci-zece minute. Uşor-uşor, însă, a reuşit să demonstreze că se pricepe şi a ajuns să facă show-uri de unul singur.

Acum, spectacolele lui Andrei variază de la 30 de minute la o oră şi 30 de minute, în funcţie de cum gustă publicul fiecare show în parte şi cum se poate improviza alături de spectatori.

La Suceava, a fost invitat la un bal al bobocilor, în toamna lui 2010, şi a mai avut câte un spectacol în Pub Fierărie, Padrino şi Babylon, cel de săptămâna trecută.

Primii săi bani din stand-up comedy au fost 400 de lei. Acum câştigă şi câteva sute de euro la un spectacol şi a fost în multe localităţi din ţară.

„Sunt mândru de ceea ce fac şi mi se pare o chestie extraordinară să faci oamenii să râdă, pentru că persoanele pe care le am în public plătesc biletul pentru a uita o oră-două de grijile de zi cu zi şi a se destinde. Îmi place să am în public persoane care intră în dialog cu mine şi care nu se simt lezaţi de ceea ce spun eu la microfon. Deţin simţul penibilului şi nu îmi place să vorbesc fără să fiu ascultat. Mă afectează dacă un spectacol nu îmi iese aşa cum mi-am imaginat eu şi mereu încerc să mă uit pe filmări să văd exact ce şi unde am greşit”, explică Andrei Ciobanu.

Tânărul sucevean mărturiseşte că îi place foarte mult ceea ce face şi că, după terminarea facultăţii, va pleca la Bucureşti, unde va continua spectacolele de stand-up comedy.

„Consider că deocamdată sunt pe drumul cel bun în viaţă şi mi-am propus ca în momentul în care am să fac stand-up strict pentru bani şi nu pentru bucuria de a urca pe scenă şi de a stârni râsul persoanelor din public, trebuie să mă gândesc foarte bine la alegerea unei noi cariere”, punctează Andrei Ciobanu.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Un sucevean vrea carieră în stand-up comedy.
 Vizualizări articol: 4853 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 15 voturi
Un sucevean vrea carieră în stand-up comedy5.0515

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Comentariu trimis de
(13 apr 2011, 12:47:08
Fiindca esti unul din sucevenii pionieri ai acestui gen de umor,te felicit! La mai mare,la mai multi spectatori ....si nu uita-,,Cu cat este mai inteligent, cu atata un umorist are mai putina nevoie sa deformeze realitatea ca sa o faca mai semnificativa,,-Andre Gide

2.   Felicitari trimis de
(13 apr 2011, 17:42:02
felicitari andrei ,ce pot sa iti zic....decat multa bafta in continuare.....in asemenea cariera trebuie sa fii destul de inteligent si cred ca tu chiar esti....bravo inca odata
3.   SUCCES trimis de
(15 apr 2011, 05:33:59
BRAVO ANDREI. BATETI JOC DE SCUMPII NOSTRI POLITICIENI

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Consideraţi Legea antifumat în spaţiile publice o măsură bună?

Da
Nu
Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei