Redacția Monitorul de Suceava

Miniconcert de colinde susținut de preșcolarii de la „Așchiuță”

Preșcolarii de la „Așchiuță”, cu colinda la Monitorul

Un grup de 21 de preșcolari de la Grădinița cu Program Prelungit (GPP) Nr. 2 „Așchiuță” (director Dorina Vieriu) au colindat ieri redacția Monitorul de Suceava. Copilașii, cu vârste curpinse între cinci și șapte ani, printre ei strecurându-se, însă, și trei „voinici” care încă nu au împlinit patru ani, au susținut un miniconcert de colinde („Deschide ușa, creștine”, „Astăzi s-a născut Hristos”, „Sus la Poarta Raiului”, „Iată vin colindători”, „Bună dimineața la Moș Ajun”, tradiționalul „La mulți ani”), acompaniați la acordeon de educatoarea Paula Condorovici. Pe lângă colinde, trei preșcolari au spus și o urătură, în clinchet de clopoței.
Copilașii au fost pregătiți și însoțiți la colindat de Monica Negulescu, profesor învățământ primar și preșcolar (grupa mare pregătitoare – GPP „Așchiuță”) și educatoarea Mihaela Ștefania Domunco, de la aceeași grădiniță.
Colindătorii au părimit colăcei, portocale și dulciuri. „A devenit, deja, o tradiție, ca împreună cu copilașii mai mari, din grupele pregătitoare, să mergem să colindăm înainte de Crăciun. Noi am pregătit cu copiii mai multe colinde, un program mai elaborat, dar ei sunt mici și obosesc mai repede, așa că ne adaptăm de la gazdă la gazdă”, ne-a spus profesoara Monica Negulescu.

Redacția Monitorul de Suceava: Miniconcert de colinde susținut de preșcolarii de la „Așchiuță”

Recomandări

Primăria Dumbrăveni le-a oferit preșcolarilor din comună o nouă grădiniță modernă, inaugurată în prima zi a noului an școlar

Expoziție – concurs dedicată Zilei Pământului, inițiată de grădinițele ,,Albinuța” și ,,Așchiuță” Suceava

Expoziție – concurs dedicată Zilei Pământului, inițiată de Grădinițele ,,Albinuța” și ,,Așchiuță” Suceava