Se oferă recompensă!

Furt de „dosarele X”, cu prejudiciu de peste 70.000 de euro

Un astfel de tractor s-a volatilizat peste noapte de la ferma din Bălcăuți

Polițiștii comunei Bălcăuți au de rezolvat un furt misterios, de „dosarele x”, cu multe semne de întrebare și cu un prejudiciu de peste 70.000 de euro.
Un tractor și un plug de ultimă generație, utilaje de aproximativ 13 tone, au dispărut, peste noapte, dintr-o fermă de pe raza comunei.
Furtul s-ar fi petrecut în noaptea de duminică spre luni (28/29 noiembrie a.c.). Hoții au rupt lacătul porții de la intrarea în fermă și au plecat cu un tractor John Deer 7290 și un plug Lemken Opal 160 cu șase cormane.
„Nu știu ce s-a întâmplat, nu pot să îmi explic. Câinii abia azi (n.r.-ieri) au început să latre, în zilele de după furt au fost tare înspăimântați. Nu știu ce le-au făcut… i-o curentat… ce-o fi putut să facă. Duminica aia o fost ceață și o plouat, cine să-i deranjeze”, ne-a declarat proprietarul fermei, Gheorghe Chiriac, susținând că are și un bărbat care îi păzește proprietatea, însă în noaptea cu pricina acesta dormea.
Chiriac a explicat că, cu o săptămână înainte, a fost o tentativă de furt la o altă fermă din Bălcăuți și e convins că hoții ar face parte dintr-o grupare specializată în astfel de furturi.
„Mai aveam și alte tractoare, aceeași marcă, care erau pe SAPARD, aveau și Casco, de alea nu s-au atins”, adaugă păgubitul.
Gheorghe Chiriac ne-a declarat, ieri, că oferă și o recompensă de 2000 de euro oricărei persoane care îi oferă o informație cu ajutorul căreia să-și poată recupera utilajele.
„Nu mă interesează hoții, doar să aflu unde e tractorul și plugul, atât”, susține fermierul, precizând că va asigura confidențialitatea tuturor celor care îi vor oferi informații.

Gheorghe Chiriac oferă 2000 de euro recompensă pentru a-și recupera utilajele
Gheorghe Chiriac oferă 2000 de euro recompensă pentru a-și recupera utilajele
Un astfel de tractor s-a volatilizat peste noapte de la ferma din Bălcăuți
Un astfel de tractor s-a volatilizat peste noapte de la ferma din Bălcăuți

Recomandări

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro

Un bătrân de 88 de ani, care se ducea la bancă cu 10.000 de euro, pe bicicletă, prădat de un hoț care are și el 76 de ani

Hoț arestat pentru furt de biciclete și trotinete, în Suceava. Sunt și alți autori căutați de polițiști