Administrația municipiului Suceava nu a renunțat la ideea înființării unei zone metropolitane și va relua demersurile la începutul anului viitor, urmând modelul francez al aglomerărilor urbane. Primarul de Suceava, Ion Lungu, a declarat, ieri, în conferință de presă, că având în vedere că legislația românească nu permite înființarea zonelor metropolitane decât în jurul municipiilor de rang 1, Suceava, municipiu de rang 2, va face „o fundație de tip zonă metropolitană”. Aceasta ar funcționa după criteriile aplicate în Franța.
„Fiecare localitate își păstrează autonomia, are primar, consiliu local și buget propriu, la fiecare rundă de alegeri se mandatează un număr de consilieri în consiliul zonei metropolitane, în funcție de numărul de locuitori, iar primarul celei mai mari localități este președintele zonei metropolitane. Fiecare primar al localităților mai mici este automat vicepreședinte. Fiecare localitate are buget propriu, dar pe anumite proiecte se asociază și adună finanțare pentru toată zona”, a explicat Lungu.
Acesta a arătat că Suceava are deja proiecte comune cu unele dintre localitățile satelite, în domeniul transporturilor, salubrității sau construcțiilor de locuințe și comerciale.
„Nu trebuie să fugim de această zonă. Vom avea discuții cu fiecare primar în parte, le-am avut și în mandatul trecut, dar sunt probleme de mentalitate, în primul rând. Nu-și pierde nimeni mandatul și nu se știrbește din autoritatea localității, funcționează ca și până acum”, a spus Lungu.
Localitățile vizate de zona metropolitană sunt Salcea, Șcheia, Ipotești, Mitocu Dragomirnei, Moara și Pătrăuți. Fundația care va fi constituită ar trebui să reprezinte interesele a circa 140.000 de locuitori și să administreze un teritoriu de peste 30.000 ha.
Directorul general al Laval Development va acorda asistență pentru zona metropolitană
Cel care va acorda asistență primarului de Suceava în proiectul zonei metropolitane este Marcel Thomas, directorul general al aglomerării urbane Laval, un nume în Franța în domeniul comunicării și managementului, o personalitate apreciată public atât de putere, cât și de opoziția franceză.
Printre avantajele zonei metropolitane se numără decongestionarea orașului, satisfacerea cererii de locuințe a populației, fonduri bugetare mai mari pentru localitățile cu venituri mici, beneficii economice derivate din creșterea atractivității zonei pentru investitori, îmbunătățirea infrastructurii tehnico-edilitare și de transport, crearea de locuri de muncă prin atragerea de investitori, creșterea nivelului de trai al populației, dezvoltarea regională și investițiile în infrastructură,
extinderea rețelelor de utilități și posibilități mai mari de accesare a fondurilor structurale ale UE.
Ca dezavantaje ar fi creșterea prețurilor la terenuri și favorizarea speculațiilor imobiliare în localitățile satelit, dificultăți de administrare, riscul creșterii taxelor locale pentru locuitorii din localitățile mai mici, degradarea mediului, prin aglomerarea de locuințe, centralizarea fondurilor și riscul distribuirii preferențiale a acestora.
La începutul anului viitor
Lungu începe demersurile pentru Zona Metropolitană Suceava





