Bogăţia toamnei şi ingeniozitatea bucovinenilor în toate domeniile, de la cel culinar la cel meşteşugăresc, s-au împletit în a oferi vizitatorilor Târgului “Produs în Bucovina”, ajuns la a doua ediţie, o experienţă cât mai plăcută şi mai surprinzătoare.
De la standurile cu produse agricole, frumos orânduite, relevând o bogată tradiţie care oferă spre consum produse naturale, sănătoase, la ţarcurile cu animale de rasă crescute în Bucovina, ori tarabe pline de lucruri atent meşteşugite, care uimesc şi încântă în acelaşi timp, sucevenii şi cei veniţi din alte judeţe ori chiar de peste hotare au ocazia să facă un tur rapid al Bucovinei, gustând din produsele ei cele mai de preţ şi admirând câteva din minunăţiile ei.
Sofia Vicoveanca, aşteptată să le cânte sucevenilor
Evenimentul, organizat de Consiliul Judeţean Suceava şi Asociaţia „Produs în Bucovina”, în parteneriat cu Iulius Mall, sub egida „Acasă, în Bucovina”, se desfăşoară în perioada 24 – 26 septembrie 2010, timp în care mii de oameni sunt aşteptaţi zi de zi să se înfrupte, la propriu şi la figurat, din produsele Bucovinei, aduse în faţa lor din toate colţurile judeţului, de producători al căror renume s-a extins în multe cazuri chiar la nivel internaţional.
Astfel, timp de trei zile, sucevenii şi nu doar ei sunt aşteptaţi să sărbătorească şi să se bucure din plin de belşugul toamnei, într-o atmosferă de joc şi voie bună întreţinută de prezenţa a numeroase ansambluri folclorice şi cântăreţi de renume. Astfel, pe lângă Laura Lavric şi Călin Brăteanu, care sunt şi prezentatorii spectacolelor, pe scenă sunt aşteptate şi alte nume sonore ale muzicii populare româneşti, precum îndrăgita Sofia Vicoveanca.
Produsele din Bucovina, scoase la vânzare în toată ţara
În deschiderea Târgului “Produs în Bucovina”, iniţiatorul acestui eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a apărut pe scenă cu un sac de mere roşii sub braţ, pe care tocmai le cumpărase de la un producător din Fălticeni.
“Anul trecut, producătorii şi procesatorii agricoli se plângeau că nu au unde îşi vinde produsele. Am organizat Târgul <Produs în Bucovina> să promovăm produsele celei mai frumoase zone din România, pe care mulţi o invidiază. Au fost şi critici, au fost şi rezultate, dar nu ne lăsăm. Am hotărât să mai facem un pas anul acesta. Începând de astăzi plecăm să promovăm produsele Bucovinei şi să nu mai plecăm de acolo. De la Suceava vom pleca la Cluj, la Timişoara, în Bucureşti şi la Iaşi, unde asociaţia va rămâne cu magazine deschise. De aceea vreau să mulţumesc Iulius Mall, prietenului meu, suceveanul Stelian Nistor, cel care este gazda noastră”, a spus Flutur, anunţând faptul că produsele din Bucovina vor avea expunere la nivel naţional.
“Care sunt produsele noastre tradiţionale? În primul rând cele gastronomice. De aceea invitaţia noastră, pentru toţi cei din ţară şi din afară, este: <Vino să mănânci sănătos în Bucovina!> În al doilea rând, sunt meşteşugarii şi gospodinele Bucovinei, pe care îi vedeţi aici cu fel de fel de cusături, picturi de icoane de lemn, ouă încondeiate şi pictate, până la cei care fac buciume.
Al treilea pilon, extrem de important, este turismul. În ultimii ani, Bucovina, cu cele peste 400 de pensiuni, a devenit o zonă extrem de căutată şi chiar invidiată. Aici, în Bucovina, lucrurile s-au împletit – gastronomia, meşteşugurile şi buna gazdă. Şi nu în ultimul rând, folclorul adevărat, tradiţiile autentice.
Ce au nemţii mai mult de Oktoberfest? Nu au nimic mai mult decât noi.
Vă invit pe toţi să faceţi reclamă zonei. Am invitat celebrităţile noastre şi vor veni cu noi, atât Sofia Vicoveanca, Florin Piersic, Alexandru Arşinel şi alţii, să mâncăm un măr din Bucovina în piaţa din Cluj, să mâncăm un svaiţer de Dorna şi să facem reclamă produselor noastre. Asta este economia de piaţă, oameni care produc trebuie să îşi şi vândă produsele. Acesta este rolul acestor întâlniri”, a adăugat Flutur, care a vizitat stand cu stand, admirând produsele gastronomice şi meşteşugăreşti. El nu s-a dat în lături nici de la provocarea de a prinde păstrăvi vii, dintr-un bazin plin cu apă, chiar dacă asta a însemnat să-şi ude costumul.
La deschiderea Târgului “Produs în Bucovina” au fost prezente numeroase personalităţi politico-administrative locale, precum prefectul judeţului, Sorin Popescu, viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc, senatorul Orest Onofrei şi şeful Direcţiei Silvice Suceava, Mihai Miheţiu.
Boul „Chicago”, vedeta standului de animale
Animalele şi păsările crescute în Bucovina sunt de asemeni prezente la târg, într-un stand în care regăseşti frumoşii cai şi ponei din hergheliile Direcţiei Silvice Suceava, bucălate oi şi berbecuţi din stânele de munte, căpriţe neastâmpărate, vaci cu ugerele pline de lapte şi boi cu o statură impresionantă.
De altfel, vedeta standului de animale a fost tocmai un bou de 1200 de kilograme, „Chicago”, crescut într-o fermă de la Moara, care s-a dovedit a fi foarte sociabil, cochetând atât cu vizitatorii care îl pozau de zor, cât şi cu văcuţele de alături, pe care le atingea cu botul, afectuos.
(25 sep 2010, 11:31:54