Finanțare

Opt milioane de euro pentru modernizarea străzilor din Câmpulung Moldovenesc și Gura Humorului

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur

Străzile a două dintre localitățile cu mare potențial turistic din județul Suceava, municipiul Câmpulung Moldovenesc și orașul Gura Humorului, vor beneficia de finanțări europene de opt milioane de euro pentru refacere și modernizare.
Vestea a fost dată ieri de președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, cu ocazia semnării de către ministrul secretar de stat Răzvan Murgeanu a contractelor de finanțare pentru trei proiecte de dezvoltare urbană a municipiului Suceava.
“Pe lângă municipiul Suceava, cu cei 22 de milioane de euro, mai avem două localități importante – municipiul Câmpulung Moldovenesc, cu cinci milioane de euro, și Gura Humorului, cu aproape trei milioane de euro, pentru modernizarea drumurilor. Ambele finanțări sunt proiecte pe Programul Operațional Regional, un program generos pentru regiunea Nord-Est și județul Suceava. Suntem în linie dreaptă cu absorbția de fonduri europene aici la Suceava și mă bucur că a fost auzit și glasul nostru, când am cerut ca aceste finanțări să poată fi accesate și de orașele mici, în ultimele discuții pe care noi le-am avut cu reprezentanții Comisiei Europene. Orașe mici care nu aveau nici o perspectivă dacă nu se găsea înțelegere, dovadă că au fost declarate eligibile pe ultima sută de metri”, a declarat Gheorghe Flutur.
Ministrul Răzvan Murgeanu a confirmat faptul că a aprobat eligibilitatea și finanțabilitatea acestor două proiecte, precizând că, cel mai probabil, contractele de finanțare urmează să fie semnate în toamnă.

Recomandări

Șoldan vrea ca până la finalul acestui an să scoată la licitație proiectul șoselei de centură a orașului Gura Humorului

Primăria Suceava va lua împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Consiliul Local Suceava a aprobat un împrumut 30 de milioane de lei pentru subvenționarea energiei termice furnizate populației

Expoziție de grafică, recital de poezie și decernarea unor diplome de mulțumire „arhitecților” Institutului Bucovina, la moment aniversar

Bogdan Loghin dezvăluie că activistul Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că el și angajații din primărie nu au cedat în fața cererilor ilegale ale acestuia

Bogdan Loghin spune că Daniel Bodnar a trecut de la prietenie la șantaj pentru că nu i-a rezolvat acestuia mai multe cereri ilegale

Contractul pentru implementarea sensurilor unice și fluidizarea traficului, semnat de Primăria Suceava cu o asociere de firme

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat contractul de 2,1 milioane de euro pentru consolidarea și extinderea Școlii „Mihai Eminescu”