Mai mulți pacienți ai Centrului de dializă din Suceava, în numele cărora a vorbit Vasile Dediu, reclamă condițiile în care au făcut tratamentul fără de care nu pot supraviețui și, mai grav, faptul că un mare număr de bolnavi s-a contaminat la tratament cu virusurile hepatice C și B. Vasile Dediu este din comuna Baia și a făcut dializă la centrul din Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava timp de 7 ani, perioadă în care a acumulat nenumărate nemulțumiri față de modul în care au fost tratați pacienții de către o parte a personalului medical și față de medicația adjuvantă insuficientă. Capac însă a pus descoperirea că este purtător al celor două virusuri hepatice, de care este convins că le-a luat în spital, la tratament. De luna trecută, s-a transferat la un centru de dializă privat de la Târgu Neamț, la fel ca alți 19 suceveni. Dintre cei 20, doar patru nu sunt infectați cu unul dintre cele două virusuri hepatice, cei mai mulți având virusul hepatitei C.
Contactat telefonic, unul dintre proprietarii acestui centru, dr. Constanța Todirel Grosu, ne-a declarat, ieri, că într-adevăr sucevenii dializați încep să vină la Tîrgu Neamț, în special cei din zona Fălticeni.
„Pacienți din Fălticeni au auzit de noi, ne-au contactat telefonic, au venit, au vizitat centrul și au apreciat condițiile de aici. Au fost mirați când au văzut că avem aparate speciale pentru cei infectați cu virus hepatic B și C și au întrebat de ce sunt sortați pacienții. Când i-am controlat pentru alegerea aparatului, am văzut că doar patru nu sunt infectați”, ne-a declarat dr. Grosu. Din 43 de pacienți, câți are înscriși până acum centrul Mediss Center Târgu Neamț, jumătate sunt suceveni.
Personalul medical a decis voluntar scurtarea timpilor de dezinfecție
Șeful Centrului de dializă din spital, dr. Mihai Ardeleanu, recunoaște că infectarea cu virusurile hepatice reprezintă o problemă la Suceava: „și noi ne-am înspăimântat de ce multă hepatită am descoperit”. Dr. Ardeleanu afirmă că, din cauza condițiilor de austeritate bugetară, nu poate spune câți pacienți s-au îmbolnăvit de hepatită în decursul timpului, fără legătură cu dializa, și în câte cazuri poate fi incriminată hemodializa, dar este sigur că au fost astfel de situații.
Medicul a explicat că prin dializă se poate lua virusul hepatitei, dacă nu se face dezinfecția corectă a aparatului. Dezinfecția se realizează în baza unui program care trebuie respectat și, dacă nu a fost respectat, asta a decis cadrul medical care a manipulat aparatul.
„De fiecare dată, ca șef de centru, am încercat să asigur toate substanțele care sunt prevăzute în nomenclatorul de dializă pentru dezinfecția aparatului. Singurul lucru pe care nu l-am putut asigura a fost timpul de dezinfecție, pentru că am avut foarte mare aglomerație. Timpii aceștia au fost scurtați probabil câteodată voit de către cadrul medical care a manipulat aparatul, din cauza aglomerației cu care ne-am confruntat de ani de zile la dializă, aglomerație pe care, de altfel, am reclamat-o tot timpul, dar cu care nu am avut cum să mă lupt. Bolnavii erau din ce în ce mai mulți, numărul de aparate a crescut, dar prea puțin față de ceea ce ar fi trebuit”, a spus dr. Ardeleanu.
Prima evaluare pentru determinarea virusului hepatic s-a făcut în spital pentru toți pacienții dializați abia în urmă cu doi, trei ani, prin urmare nu există un „moment zero” pentru toți pacienții. Motivația e simplă și de natură financiară: un test pentru determinarea virusului hepatitei B costă în jur de 40 de lei, la fel ca și cel pentru hepatita C. 80 de lei pentru un bolnav a fost o sumă considerată mare de foștii manageri ai spitalului, până în 2007, care au preferat să facă economii. „Doar în urmă cu doi-trei ani pentru prima dată am putut face la toată lumea analizele, la 200 și ceva de persoane, când și noi ne-am înspăimântat de ce multă hepatită am descoperit. După aceea s-a vaccinat toată lumea gratuit pentru hepatita B, pentru C încercăm să respectăm toți timpii de dezinfecție. A fost o problemă legată doar de îngrozitoarea aglomerație pe care am avut-o la centru. Nu avem o analiză făcută în timp și nu am făcut asta pentru că nu am avut bani”, a explicat doctorul.
Potrivit acestuia, din cele 250 de persoane dializate, aproximativ 50 la sută au virusul hepatitei C și cel puțin 30-40 la sută au hepatită B. Mulți dintre ei au ambele tipuri de virus.
Medicii suceveni încearcă să oprească exodul bolnavilor către Târgu Neamț
Întrebat dacă este posibil ca cel puțin un pacient să se fi contaminat în timpul dializei, dr. Mihai Ardeleanu a răspuns că „este foarte posibil ca la dializă să se fi contaminat mai mult decât un bolnav”.
„Nu am să spun niciodată că dializa a fost perfectă. S-a făcut o dializă în condițiile de spital și în condițiile de buget care au fost puse la dispoziție. Tot timpul am atras atenția cu privire la aglomerația de la dializă, că este necesar să păstrăm circuitele care se impun, de către Medicina Preventivă, pentru alimente, pentru deșeuri contaminate, dar astea au fost condițiile din spital. Inclusiv Medicina Preventivă a venit, a constatat că nu se îndeplinesc aceste circuite, dar nu a putut să închidă centrul pentru că era singurul din județ”, a afirmat medicul.
Centrul de dializă din spital își va restrânge însă activitatea. Dr. Ardeleanu a spus că, odată cu darea în folosință a centrului privat Frezenius, în două, trei săptămâni, pacienții dializați vor fi transferați aici. În spital va mai fi doar o stație de dializă, cu trei-patru aparate noi, ce urmează a fi aduse aici.
„Firma Frezenius a programat pentru săptămâna viitoare o retestare a tuturor pacienților, ca să vedem momentul zero de intrare în centrul privat. Fiecare bolnav va face de fiecare dată dializă pe același aparat, respectând nemțește toți timpii de dezinfecție. Vrem să vedem care sunt purtători de hepatite B și C, apoi vom face repartiția pe saloane, pe aparate, în funcție de asta. Va fi salon cu hepatită B, salon cu C, salon non B și salon non C”, a arătat medicul.
Centrul Frezenius are 44 de aparate de dializă, față de 32, câte erau în spital, dar dintre care au funcționat constant doar 28. Aparatele din spital urmează a fi casate, având peste 70.000 de ore de funcționare, cu norma de casare îndeplinită 200 la sută. Dr. Ardeleanu crede că prin darea în folosință a noului centru Frezenius va fi oprit și exodul bolnavilor către Târgu Neamț deoarece vor avea și la Suceava condiții la fel de bune.
Concurența de la Târgu Neamț, dr. Constanța Todirel Grosu, provoacă: „El va încerca să ofere ceva, noi oferim deja ceva. Pacientul alege. Competiția este frumoasă, binevenită și în interesul pacienților”.
Alarmant
Peste jumătate dintre bolnavii dializați la Suceava, infectați cu virus hepatic C și/sau B






