Susținere

Festivalul internațional “Lira de Aur” va avea loc și anul acesta, cu sprijinul Primăriei Suceava

Unul dintre cele mai cunoscute festivaluri internaționale care au loc în Suceava va ajunge anul acesta la cea de-a XXXI ediție, grație sprijinului oferit de municipalitatea suceveană, care va fi și anul acesta principalul finanțator.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat ieri că va sprijini organizarea acestui festival cu minim 50.000 lei (jumătate de miliard de lei vechi), pentru ca această competiție muzicală devenită tradiție să nu dispară.
“Anul trecut, noi am dat 500 de milioane lei vechi, probabil că anul acesta vom da tot atâta. Ne dorim să finanțăm acest festival pentru că au fost perioade când era să pierdem acest festival și să fie dus undeva la București.
Am ajuns la ediția XXXI, este un festival de tradiție și Primăria Suceava va face tot posibilul ca acest festival să existe în continuare”, a declarat șeful municipalității sucevene.
Concursul Internațional de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur” se adresează elevilor din clasele III-XII și va avea loc în perioada 3 -5 iunie 2010.

Recomandări

Primăria Fălticeni se apropie de finalizarea reabilitării Casei Tatos, clădire în care vor funcționa Casa Căsătoriilor și Serviciul de Evidență a Persoanelor

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Expoziție cu obiecte realizate de persoane cu dizabilități și momente artistice, în campania „Deschide ochii, deschide inima”

Vernisajul Salonului Internațional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, la Muzeul de Istorie Suceava