De Paște

DSP se așteaptă la un aflux de solicitări la Urgențe și Ambulanță

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava estimează un număr crescut de solicitări la Urgențele spitalelor și Serviciul de Ambulanță în perioada de Paște și a solicitat conducerilor unităților sanitare din județ să-și organizeze activitatea în așa fel încât să facă față afluxului de pacienți.
„Am cerut spitalelor să ia măsuri pentru asigurarea liniilor de gardă, a stocurilor de medicamente și materiale sanitare. Și cele șapte stații ale Serviciului de Ambulanță se vor confrunta cu un număr mare de cereri și, ca atare, vor trebui să ia măsuri pentru a răspunde prompt la solicitări. Orice disfuncționalitate trebuie anunțată la Direcția de Sănătate Publică”, a spus responsabilul de relațiile cu presa al instituției, Adrian Popescu.

Recomandări

Consilierii județeni au aprobat ca Spitalul Clinic Suceava să folosească 17,65 de milioane de lei pentru continuitatea programelor naționale de sănătate

Trei ambulanțe noi, din care una destinată urgențelor majore, intră în flota Serviciului de Ambulanță Suceava

Expertiză pentru stabilirea vitezei cu care rulau autotrenul și autoturismul Volvo implicate în groaznicul accident de pe E 85