Moldovița a fost duminică, în Ziua Floriilor, gazda celei de a IV-a ediții a Festivalului Ouălor Încondeiate. Chiar dacă vremea nu a fost cea dorită de organizatori și de turiști, pentru că a plouat toată ziua și a fost destul de frig, zeci de artiști populari din zonele Moldovița, Câmpulung, Paltinu, Vama, Vatra Moldoviței, Brodina au ținut să fie prezenți la festival cu ouă „închistrite”, cu preparate de post, la secțiunea gastronomie, și icoane, fotografii vechi, costume populare, la secțiunea artă tradițională veche.
Promovarea tradițiilor din Bucovina
Fiecare încondeietoare a venit în expoziție cu cele mai reușite ouă, executate după metode tradiționale, folosind chișița, simbolurile vechi și culori specifice zonei. La deschiderea evenimentului, preotul Aurel Goraș, protopopulProtoieriei Câmpulung Moldovenesc, a stropit cu apă sfințită toate coșurile cu ouă și coșurile cu preparate de post, în semn de binecuvântare. Preotul Goraș a oferit fiecărui participant din festival o carte de rugăciuni și o iconiță. Grupuri de elevi și preșcolari din Moldovița au susținut un program artistic cu tematică pascală.
Primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi, a spus că festivalul are drept scop punerea în valoare și promovarea tradițiilor cultural-meșteșugărești ale etniei huțule din Bucovina. El a mulțumit tuturor gospodarilor din localitate pentru sprijinul acordat în realizarea acestui festival, în special celor care au pus la dispoziție propriile colecții de icoane vechi și fotografii, pentru festival, dar și invitaților care au fost prezenți duminică la Moldovița, deputatul PD-L Gabriel Gospodaru și vicepreședintele Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu.
Un rol important în organizarea festivalului de la Moldovița l-a avut și Lucia Condrea, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România, la inițiativa căreia „s-a născut” această manifestare. Ea ne-a spus că „nu se poate ca în Moldovița, unde au fost și sunt încă multe încondeietoare, mulți huțuli care au moștenit arta «închistririi» ouălor, să nu existe un festival, să nu existe o manifestare la care să se întâlnească artiști populari, care să schimbe idei, să arate lumii întregi de ce sunt în stare, de dragul artei tradiționale”.
Toți încondeietorii sunt câștigători
Ca și anul trecut, juriul festivalului, al cărui președinte a fost prof. univ. dr. preot Florin Bucescu, a acordat mai multe premii, la fiecare secțiune. La secțiunea gastronomie și artă tradițională veche, fiecare participant a obținut câte o diplomă de excelență. La secțiunea ouă încondeiate s-au acordat mai multe premii, pe categorii, copii și adulți. Și în acest an s-au remarcat elevi de la școlile din Moldovița, Câmpulung Moldovenesc, Vama, Paltinu și Slătioara – Stulpicani. Aceștia sunt considerați continuatorii tradițiilor din Bucovina.
Încondeietoarele și-a expus ouăle „închistrite” folosind coșuri frumos împletite, împodobite cu ștergare țesute, lângă care au așezat coșuri cu iepurași vii, păști, ouă roșii și crenguțe de salcie, pentru că erau Floriile. Nu au lipsit nici ghivecele în care aveau grâu verde, buchete cu flori de primăvară, crenguțe de brad, panglici tricolore. Unele încondeietoare și-au adus și chișițele și recipientele cu culori naturale, cu care au făcut demonstrații de „închistrire”, în fața turiștilor. Toate încondeietoarele au fost îmbrăcate în costume populare specifice zonei reprezentate, aceasta fiind una din condițiile de participare în concurs.
Bucate de post
O secțiune foarte apreciată de public a fost și cea gastronomică, la care și-au expus bucatele de post și preparatele din pește câteva pensiuni din zona Moldovița, din păcate, mai puține ca anul trecut, dar și gospodine din comună, precum și Grupul Școlar „Vasile Cocea” Moldovița. Nu au lipsit sărmăluțele și cozonacul de post, păstrăvul afumat „îmbrăcat” în cetină de brad, saramura de pește, prăjitura de post cu bulion, gogoșii, tartinele cu icre, ardeii copți. Această secțiune a avut ca scop promovarea agroturismului din zona Moldovița. La finalul festivalului, toți participanții și turiștii au gustat din bucatele expuse de huțuli.
„Împărtășim Minunea Paștelui”, secțiune a festivalului de la Moldovița
Grupul Școlar „Vasile Cocea” Moldovița, Primăria comunei Moldovița și Asociația de Ajutor Mutual A.D.A.M Moldovița au organizat sâmbătă, 27 martie, Concursul Național „Împărtășim Minunea Paștelui”, ediția a II-a, o secțiune a Festivalului Ouălor ÎncondeiateMoldovița.
Concursul a reunit 1.312 lucrări, din 26 de județe și municipiul București. A fost organizat pe trei secțiuni: desen – pictură, colaj și ouă încondeiate și s-a adresat copiilor preșcolari (5-7 ani) și școlari (clasele I-IV).
Lucrările au reprodus tradițiile, obiceiurile și arta populară specifice zonei în care trăiesc. Juriul a fost format din prof. Vasile Monacu, inspector general adjunct al IȘJ Suceava – președinte, prof. Violeta Enea – șef secție Etnografie, Complexul Muzeal „Bucovina”, profesoarele Marcela Reuț și Elena Voinoiu, de la Palatul Copiilor Suceava, a fost impresionat de calitatea lucrărilor și a avut dificila misiune de a alege cele mai frumoase lucrări. La secțiunea „Ouă încondeiate” s-au acordat 68 premii pentru creativitate și 27 premii pentru păstrarea tradițiilor.
Concursul a fost coordonat de prof. Dănuța Mitric, director al Grupului Școlar „Vasile Cocea” Moldovița, prof. Marinela Handruc, Mihaela Hiche, Simona Lucescu, Silvia Darie, Nectara Derscanu și Angelica Varvaroi. Acțiunea s-a organizat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, Complexul Muzeal “Bucovina” Suceava și Palatul Copiilor.
Cadrele didactice care au îndrumat copiii și elevii participanți vor primi diplome de participare.
„Scopul activității a fost stimularea competiției între elevi, lărgirea orizontului lor de cunoaștere privind tradițiile și obiceiurile pascale”, a declarat profesorul Ovidiu Balabașciuc, director – adjunct al Grupului Școlar „Vasile Cocea” Moldovița.





