Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
sâmbătă, 13 mar 2010 - Anul XV, nr. 60 (4351)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9764 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,65 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook

Misiuni noi

Scafandru pregătit pentru intervenţii la situaţii de urgenţă pe raza judeţului Suceava

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)
Click aici pentru VIDEO

Pe lângă cadrele SMURD, pompieri specializaţi în stingerea incendiilor şi intervenţii la înălţime şi pirotehnişti, echipele de salvatori ale Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava conţin şi un scafandru, întors recent de la un stagiu de pregătire la Constanţa.

Plutonierul Endre – Ştefan Benedek a fost unul dintre cei 14 scafandri din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă din ţară antrenaţi timp de două săptămâni în Centrul de antrenament al scafandrilor de intervenţie (CASI) din cadrul ISU Dobrogea.

Pe perioada stagiului, cei 14 scafandri au executat scufundări reale, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, simulând misiuni de căutare, identificare şi recuperare manechine şi obiecte de dimensiuni diferite.

„Antrenamentele au fost efectuate în mai multe locaţii, iar poligoanele de scufundare şi scenariul misiunilor au fost stabilite de către cei doi ofiţeri specialişti şi patru instructori din cadrul CASI”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.

Până la sfârşitul anului, toţi scafandrii încadraţi în cele 27 de subunităţi ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă vor trece de cel puţin două ori prin centrul constănţean, iarna şi vara.

„Ideea înfiinţării acestui centru este benefică, deoarece la unele situaţii de urgenţă a fost necesară intervenţia scafandrilor, care au fost chemaţi în sprijin din alte inspectorate. Acum timpul de răspuns la aceste intervenţii se va micşora şi se va putea interveni, în misiuni subacvatice, pentru salvarea vieţilor omeneşti şi nu numai. Ne bucurăm de acest fapt pentru că putem fi instruiţi de către instructori profesionişti şi putem face schimb de experienţă cu mai mulţi colegi din diferite zone ale ţării”, a declarat plutonierul Benedek Endre – Ştefan, scafandru de intervenţie din cadrul ISU Suceava.  

 

Mai mult de zece scafandri aduşi la Suceava, după inundaţiile din 2008 

Ultima intervenţie la care a fost nevoie de intervenţia scafandrilor s-a petrecut în vara lui 2008, atunci când, pe 25 iulie, un adolescent în vârstă de 15 ani, Gheorghe Acsinte, a dispărut, în timpul inundaţiilor, după ce platforma de măsurare a nivelului râului Suceava, pe care minorul se afla, s-a prăbuşit, din cauza debitului foarte mare al apei.

Bănuindu-se că trupul neînsufleţit al adolescentului ar fi prins sub plăcile de beton ale platformei de măsurare a nivelului râului, care s-a năruit sub presiunea puhoaielor, autorităţile au apelat la scafandri.

A fost adus mai întâi un scafandru de la ISU Iaşi, apoi alţi cinci din cadrul inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din judeţele Mureş şi Bihor, apoi trei scafandri utilitari de la societatea Hidroelectrica Neamţ. Cum nu s-au putut urni din loc plăcile imense de beton sub care se bănuia că ar fi prins cadavrul minorului, s-a apelat la scafandrii specializaţi în recuperarea epavelor, aduşi tocmai de la Constanţa. Aceştia au reuşit să dea la o parte plăcile de beton, însă nici urmă de copilul înecat, al cărui cadavru nu a fost găsit nici până în ziua de astăzi.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Scafandru pregătit pentru intervenţii la situaţii de urgenţă pe raza judeţului Suceava.
 Vizualizări articol: 2623 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 1 vot
Scafandru pregătit pentru intervenţii la situaţii de urgenţă pe raza judeţului Suceava5.051

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei