Corazon Aquino, Isabel Peron şi Vigdis Finnbogadottir sunt trei personalităţi, trei femei care au stat pe „jilţul” de preşedinte de stat în Filipine, Argentina şi Islanda. Margaret Thatcher, Edith Cresson şi Angela Merkel sunt alte trei femei care au condus, sau conduc, guvernele unor state importante precum Marea Britanie, Franţa şi Germania.
Dacă nimeni nu mai este surprins că un stat sau un guvern este condus de o femeie, cu siguranţă mulţi se vor minuna că o reprezentantă a sexului frumos are o meserie care nu prea se „asortează” cu îndeletnicirile celorlalte femei. Aspazia Mihalescu este gropar la cimitirul din Marginea, o comună care în statistici numără peste zece mii de suflete, cu menţiunea că aproape patru mii de localnici lucrează în străinătate.

 

“Doamne-ajută!” înainte de a se apuca de treabă

O femeie uscăţivă, cu o vârstă mai apropiată de 60 de ani decât de 50, aşază patru jaloane în pământul îngheţat şi, după ce măsoară de două ori, scuipă în palme, ridică hârleţul de jos şi, cu un “Doamne-ajută!” murmurat printre buze, începe să sape.
După mai bine de o oră, perioadă în care viitoarea groapă a început să se contureze, femeia îşi strânge uneltele şi cu paşi mărunţi părăseşte cimitirul îndreptându-se către casă, o gospodărie situată la aproximativ cincizeci de metri de cimitirul din comuna Marginea.
La prima vedere eşti tentat să crezi că locul cel mai potrivit pentru acest gen de femeie este în faţa războiului de ţesut. Însă în momentul în care te priveşte în ochi, realizezi că lucrurile nu stau tocmai aşa. Privirea tăioasă, uşor ironică, te determină să intri în gardă şi să uiţi că în urmă cu câteva secunde puteai să juri că face parte din categoria celor care cos carpete sau ştergare.
De aproape douăzeci şi cinci de ani, Aspazia Mihalescu sapă gropi în cimitirul comunei Marginea.

 

Femeile sunt egale în drepturi cu bărbaţii…

“Nu este o ruşine să munceşti, ci ruşine e atunci când furi! Iar ceea ce fac, socot eu, nu este ceva nemaipomenit, ceva care trebuie făcut numai de către bărbaţi, pentru că femeile sunt egale în drepturi cu bărbaţii. Socrul meu a fost gropar mulţi ani şi l-am mai ajutat şi eu. Apoi a venit un moment când el a îmbătrânit, era slab, şi am rămas eu cu astea. Am două fete şi un băiat, fetele s-au dus la casa lor şi-s măritate, n-am ce merge la ele să le zic <Hai vino şi mă ajută!>. Sincer, nu-mi este greu. În Italia, dacă nu m-am dus de la început, acum îi târziu, şi până la urmă ce să mai fac acolo, să dorm prin gară la Torino sau cine ştie unde? Aşa, de bine de rău, aici mă descurc cum pot. Am lucrat vreo zece ani la CAP, apoi alţi câţiva, atunci când s-a făcut Căminul de la noi din Marginea, dar şi la Vicov, Arbore, Suceviţa, Milişăuţi, Volovăţ”, spune Aspazia Mihalescu.

 

„Mai bine cunosc morţii din sat decât pe cei vii…”

„Groapa se face adâncă de 1,60 m, iar lungimea acesteia este în funcţie de lungimea sicriului, dacă acesta are 2 m, eu fac groapa de 2,10 m, totul depinde de lungimea omului din sicriu. Îmi ia cam două zile să termin groapa, când pământul e tare folosesc şi târnăcopul, că doar nu pot să bag Ifron-ul sau Wolla la săpat. De obicei încep lucrul şi, după ce dau un rând, merg acasă, mă odihnesc, apoi vin, mai lucrez ceva vreme, şi uite aşa termin groapa. Mai îngrijesc, contra cost, şi morminte, dacă omul vine la mine şi-mi cere acest lucru. Cunosc foarte bine cimitirul, de fapt mai bine cunosc morţii din sat decât pe cei vii, pentru că eu nu mă duc nicăieri, stau ori acasă, ori la cimitir. Am de lucru suficient, pentru că vrem sau nu, la toţi ne vine rândul. Sunt perioade de două săptămâni când nu am de lucru, dar sunt şi momente când mor câte doi-trei laolaltă”.
În comuna Marginea sunt trei parohii şi Aspazia se ocupă de toate acestea, însă are suficient timp să se ocupe şi de gospodărie.

 

„Soţul e cocoşul, dar eu sunt cea care cântă…”

Pentru că foarte mulţi localnici lucrează în Italia, mi-am permis să o întreb dacă “italienii” sunt mai generoşi decât cei din sat. “Dacă vă spun cât iau de săpat o groapă, râdeţi de mine! Mă împac de fiecare dată cu cel care vine cu comanda, lucrez la o groapă, singură, cam două zile... Să nu credeţi că <italienii> sunt mai buni platnici, pentru că şi ei sunt cumva necăjiţi, că acolo lucrează destul de greu. Numai că una e euro ală şi alta e amărâtul de leu de aici”.
După o scurtă pauză, Aspazia completează: „Până la urmă nu fac nimic deosebit faţă de un bărbat, pentru că şi eu pot săpa cu târnăcopul şi să dau lut cu lopata. Acum să glumesc, la mine în casă, soţul e cocoşul, dar eu sunt cea care cântă”.
Dacă în urmă cu câteva zile Aspazia Mihalescu ne-a evitat, motivând că are de mers la medic, am observat, fără să fiu acuzat de sarcasm, că femeia e bine şi că „va mai băga pe mulţi în pământ”, aşa cum spune o veche zicală românească.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului O femeie este de 25 de ani groparul cimitirului din comuna Marginea.

Comentarii