Proiect regional

Primul centru de formare a sindicaliștilor profeșioniști, înființat la Suceava

Liderii sindicatului Prometeu, parteneri cu cei de la BNS
Liderii sindicatului Prometeu, parteneri cu cei de la BNS

Sindicatul Prometeu, de la Termica Suceava, este prima organizație sindicală din Regiunea Nord-Est care a accesat fonduri europene pentru a realiza ceva nu doar pentru sindicaliști, prin îmbunătățirea relațiilor cu patronatul, ci și pentru cei care au un loc de muncă sau își caută unul, dar au nevoie de calificare mai bună.
Mai exact, în Suceava va fi deschis primul centru de formare a sindicaliștilor profeșioniști, care va fi un centru de instruire și pentru recalificare profesională, dar și pentru specializarea în domenii noi, căutate pe o piață aflată în continuă mișcare.
Proiectul „Inițiative ale partenerilor sociali din regiunea Nord Est”, inițiat de sindicatul Prometeu, în parteneriat cu Blocul Național Sindical și Consorzio ABN-A&B Network Sociale, din Italia, are ca scop atât identificarea existenței dialogului social la nivel local, promovarea acestuia și a parteneriatelor pentru dezvoltarea de politici de coeziune economică și socială, cât și consolidarea capacității administrative a partenerilor sociali, prin crearea unui centru de instruire.
Ghid de bune practici și centru de formare profesională
Mai exact, dacă prima etapă, de identificare a existenței dialogului social, a fost realizată printr-un studiu din care a rezultat foarte clar că acesta este aproape inexistent în Suceava și în județele învecinate, următoarea etapă va fi concretizată prin realizarea unui ghid de bune practici, pentru promovarea dialogului social.
“Acest ghid va fi distribuit în 5000 de exemplare partenerilor noștri de discuție, pentru a sta la baza unor parteneriate bazate pe dialogul social”, a precizat Iordănel Secrieru, președintele sindicatului Prometeu și lider al BNS Suceava.
Cea mai importantă parte a proiectului este cea de realizare a centrului de formare, în care, în prima fază, vor fi instruiți 50 de lideri sindicali din cele șase județe prinse în proiect.
“Este o formă de profesionalizare a liderilor sindicali, să învețe cum să își atingă mai ușor scopurile. Buna intenție nu ține loc de profesionalism. Mulți lideri de sindicat nu cunosc legislația muncii și de asta angajatorii își permit să le râdă în nas”, a explicat Iordănel Secrieru.
“Scopul nostru este ridicarea nivelului de competență a liderului sindical”, a adăugat și vicepreședintele la nivel național al BNS, Ilie Gheorghe.
Primul centru de formare sindical din regiune va fi deschis din primăvara anului viitor, în clădirea deținută de sindicatul Prometeu la baza sportivă situată pe Calea Unirii, mai jos de Grupul Școlar nr. 2. Acesta va fi dotat cu 24 de calculatoare, pe care vor fi predate lecții de reconversie profesională și specializări în diverse domenii în special celor care nu mai sunt luați în evidențele agențiilor de șomaj.

Recomandări

Pr. Mihai Cobziuc, invitat la Parlamentul României, la „35 de ani de la înființarea Uniunii Ucrainenilor din România”

Dialog cu specialiști din mai multe domenii pentru viitorul verde, organizat de Asociația Județeană Sportul pentru Toți Suceava

Casa Teona împlinește un an – un an de joacă, terapie și comunitate pentru copiii cu cerințe speciale din județul Suceava

O falsă platformă pentru investiții în criptomonede a făcut peste 3.200 de victime, majoritatea din Suceava

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, punte între tradiție și inovație la Cercul Pedagogic al profesorilor de Socio-Umane