Școlile particulare din județ care sunt descoperite cu nereguli la acest început de an școlar pot să-și piardă autorizația de funcționare.
Adjunctul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava Virginel Iordache a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că unii dintre directorii de școli particulare se plâng că „IȘJ nu dorește decât să le pună piedici”.
„Nimeni nu dorește să constrângă. Pornim de la ideea că învățământul particular trebuie să devină o alternativă reală la cel de stat. Elevii de la particular trebuie să aibă aceleași drepturi ca și cei de la stat și invers. Nu trebuie să existe nici o discriminare în privința unității de învățământ pe care un elev o absolvă. Dacă există, însă, școli particulare care nu îndeplinesc condițiile de începere a anului școlar, vom face demersuri să li se ridice autorizațiile”, a precizat Virginel Iordache.
În județul Suceava funcționează nouă unități particulare pentru învățământul preșcolar, trei unități pentru învățământul primar, două școli de gimnaziu, șase unități pentru învățământ liceal, șase unități pentru învățământ postliceal.
Virginel Iordache a mai completat că vor fi controlate toate instituțiile de învățământ particular, fără excepție: grădinițe, școli, școli postliceale.
„Toate aceste unități de învățământ particular trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și școlile din sistemul învățământului de stat. Fiecare elev absolvent de școală particulară trebuie să aibă același nivel de informare ca și cel de la stat, aceleași cunoștințe. Nu vrem să avem absolvenți pe bandă rulantă și să fie șomeri, tot pe bandă rulantă”, a declarat Virginel Iordache.





