Un incendiu izbucnit ieri la prânz într-un bloc de garsoniere din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava a creat panică printre zeci de locatari, cinci persoane, bătrâni și copii, fiind intoxicate cu fum. Intervenind prompt, pompierii au reușit să salveze la timp oamenii din bloc, o parte dintre ei având nevoie de măști de oxigen pentru a putea fi scoși afară, prin fumul gros care cuprinse scara blocului.
Printr-un apel la numărul unic de urgențe 112, înregistrat la ora 12.42, o persoană a anunțat că o garsonieră de la etajul II al blocului numărul 4, de pe strada Privighetorii, este cuprinsă de flăcări.
Echipele de pompieri de la Detașamentul Suceava deplasate imediat la fața locului au găsit un incendiu puternic, declanșat în garsoniera lui Constantin Ciobanu, de 67 de ani, ce amenința să se propage și la celelalte locuințe de pe palier, cât și la cele de la etajele superioare.
Un fum gros cuprinsese deja întreaga scară a blocului, astfel că mulți dintre locatari rămăseseră blocați în locuințe, ieșind la balcoane pentru a nu fi sufocați de fumul care pătrunsese și în apartamente.
16 persoane au fost evacuate de pompieri din bloc, cinci dintre ele necesitând acordarea de îngrijiri medicale. Proprietarul garsonierei incendiate și o vecină de 66 de ani au ajuns la Spitalul Județean Suceava, ambii intoxicați cu fum, din fericire fără a avea însă și arsuri pe suprafața corpului.
Spații înguste, uși blocate, fum și gaze toxice
Intervenția pompierilor a fost una deosebit de dificilă și cu grad ridicat de periculozitate.
„La sosirea la fața locului era un fum foarte dens la nivelul etajelor doi și trei. Am trecut în primul rând la evacuarea persoanelor. Am găsit oameni și copii care erau în pericol de intoxicare, de asemenea am salvat și o persoană care venise din schimbul trei și se odihnea în locuință.
Intervenția a fost foarte dificilă din cauza spațiilor înguste, a ușilor blocate și a fumului și a gazelor toxice”, a declarat maiorul Romeo Marțolea, comandantul Detașamentului de Pompieri Suceava.
O priză defectă
În urma anchetei demarate de pompieri rezultă că focul s-a declanșat din cauza unui scurtcircuit apărut la o priză defectă, produs în locuința lui Constantin Ciobanu. Acesta a povestit că, în momentul în care a izbucnit incendiul, dormea, când s-a trezit flăcările pornite de la priză fiind deja extinse pe pereți.
Omul abia a reușit să se iasă din locuință, ajutat și de un vecin.
Cele mai multe bunuri din garsoniera acestuia au fost distruse de incendiu, pompierii estimând valoarea pagubelor la aproximativ 5.000 de lei.






