Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, a cerut Autorității Teritoriale de Ordine Publică să prezinte în ședința deliberativului județean de luna viitoare o informare exactă cu privire la infracționalitatea din județ. Flutur s-a arătat îngrijorat de numărul mare de tâlhării și accidente, de creșterea infracțiunilor stradale și cere polițiștilor să intensifice acțiunile de control în perioada următoare și să ia măsuri ferme, nu doar să raporteze amenzi pentru statistică. „Nu m-am supărat pe Poliție, dar uitându-mă și văzând ce se întâmplă, infracționalitate sub lumina reflectoarelor în piețe, în bazaruri, cu bâte date în cap, cu tabere, mie mi se pare că trebuie luată mult mai în serios această problemă pentru prevenire, pentru prinderea celor vinovați. Cred că este de datoria mea, pentru că avem acest ATOP, să-i chemăm și să vedem ce nu merge, să-și intensifice verificările, controalele și poate că pentru circulația rutieră suntem îndreptățiți să cerem prevenția, uitându-ne în special la aceste ultime evenimente cu mulți morți, situație care ne face să ne gândim mult mai serios la această problemă și mă determină să atrag atenția organelor în drept să-și facă datoria”, a declarat Flutur.
Președintele Consiliului Județean a cerut polițiștilor să intensifice acțiunile de control asupra căruțelor care circulă pe drumurile naționale și județene și care reprezintă un mare pericol pentru siguranța circulației. De asemenea Flutur a cerut primarilor să amenajeze drumuri pentru atelajele hipo.






