Dom Polski

Peste o sută de artiști amatori nevăzători din toată țara, pe scena suceveană

Dom Polski: Peste o sută de artiști amatori nevăzători din toată țara, pe scena suceveană

Peste o sută de artiști amatori nevăzători, veniți din toate colțurile țării, au evoluat joi, pe scena Dom Polski, în cadrul unui Festival concurs de interpretare muzicală rezervat artiștilor amatori nevăzători, faza finală – secțiunea muzică populară și romanțe. Alte câteva sute de oameni au aplaudat și și-au încurajat concurenții din sală. Spectacolul maraton a început la primele ore ale dimineții și s-a terminat joi seară, după ora 19:00.
În prima parte a festivalului concurs au evoluat pe scena suceveană patru tarafuri din județele Bacău, Botoșani, Maramureș și Suceava. În afara concursului, un taraf de nevăzători din Republica Moldova a susținut un recital.
În partea a doua a spectacolului, rezervată soliștilor vocali – muzică populară și romanțe, au urcat pe scenă artiști amatori din aproape toate filialele nevăzătorilor din țară.
Suceava a fost reprezentată de soliștii vocali Finica Popa – muzică populară – și Vasile Ciocan – romanță.
Taraful sucevean s-a clasat pe locul I și a obținut un premiu în valoare de 800 de lei. Tot pe poziția întâi s-a clasat și taraful de nevăzători din Botoșani. Acordeonistul sucevean Dafin Marcel a obținut premiul I și 200 de lei, iar Constantin Gagiu – vioară – a obținut locul II și 150 de lei.
La ediția de anul trecut a festivalului concurs destinat nevăzătorilor, desfășurat la Botoșani, Marcel Dafin a obținut premiul I la secțiunea instrumente muzicale – acordeon și Constantin Gagiu, locul I (vioară). Juriul din acest an a fost format din profesorii Liviu Melinte, Bogdan Constantin și Constantin Marin. Festivalul a fost organizat de Asociația Nevăzătorilor din România – Filiala Suceava, cu sprijinul autorităților locale.

Dom Polski: Peste o sută de artiști amatori nevăzători din toată țara, pe scena suceveană
Dom Polski: Peste o sută de artiști amatori nevăzători din toată țara, pe scena suceveană
Dom Polski: Peste o sută de artiști amatori nevăzători din toată țara, pe scena suceveană
Dom Polski: Peste o sută de artiști amatori nevăzători din toată țara, pe scena suceveană

Recomandări

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară

Trofeul „Sofia Vicoveanca” de la Vicovu de Jos a fost câștigat de un tânăr artist nevăzător. De ziua ei, marea doamnă a cântecului bucovinean a primit “Ordinul Sfântului Ioan cel Nou”

Copiii de la Romantic Art Music Suceava au obținut rezultate remarcabile la un concurs de muzică ușoară organizat la Piatra Neamț