Cei cinci tineri din municipiul Suceava acuzați de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism că au racolat mai mulți suceveni pentru a deveni cărăuși de heroină și cocaină în cadrul unor rețele internaționale de trafic de droguri rămân în continuare în spatele gratiilor, după ce, ieri, magistrații Curții de Apel Suceava le-au respins recursurile și cererile de înlocuire a măsurii de arestare preventivă.
George Ionuț Bleancă, Constantin Mitică Jardă, Bogdan Iovu, Mihai Marian Piroșnicu și Decebal Lucian Ignătescu au fost aduși, sub escortă și cu cătușe la mâini, în fața magistraților suceveni, în jurul orei 9:00.
În fața completului de judecată, avocații celor cinci tineri învinuiți că au racolat cel puțin 11 cărăuși, care, ulterior, au fost arestați în diferite țări din Europa și America de Sud, după ce s-au găsit asupra lor circa 13 kilograme de cocaină și 4 kilograme de heroină, au încercat să obțină clemență pentru clienții lor.
Potrivit reprezentantului DIICOT Suceava prezent în sala de judecată, pentru fiecare cărăuș racolat, intermediarii, adică cei cinci tineri încarcerați în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, primeau în jur de 1.500-2.000 de euro.
Cărăuși suceveni arestați în Uruguay, Olanda, Norvegia, Irlanda și Brazilia
Liderul grupului era Mihai Marian Piroșnicu, cel care, de altfel, împreună cu Constantin Mitică Jardă, nepotul său, a racolat de la începutul acestui an șase persoane din municipiul Suceava, cinci dintre cărăuși fiind arestați de autoritățile statelor pe teritoriul cărora au fost prinși cu drogurile asupra lor.
E cazul, de exemplu, al lui Nicolae Motriuc, care a fost racolat la Suceava de Jardă și unchiul său, Piroșnicu, și trimis în Brazilia, de unde, cu cazare la hotel asigurată și bilet de avion plătit de traficanți, a transportat circa 3,5 kg de heroină până în Amsterdam (Olanda), unde a fost prins (n.r.-19 aprilie a.c.) și arestat.
Alți doi cărăuși, Constantin Seserman și Marius Achițoaie, se află în prezent în închisori din Uruguay, după ce au fost prinși pe aeroportul Montevideo cu câte două kilograme de cocaină fiecare.
Ștefan Flutur, un alt nume pe lista sucevenilor racolați drept cărăuși de Piroșnicu și Jardă, se află în prezent într-o închisoare din Norvegia.
După ce a transportat circa 3 kg de heroină, pe relația Turcia-Suedia-Norvegia, drumul tânărului sucevean s-a oprit la Oslo.
Exemplele pot continua cu cazul lui Victor Alexandru Hostiuc, prins pe 17 mai a.c., cu circa 2 kg de cocaină, pe aeroportul internațional Augusto Severo din Brazilia.
Interesantă a fost pledoaria avocatului lui Piroșnicu, care a încercat să-i înduplece pe judecători invocând faptul că tânărul, considerat capul grupării, „este o victimă naivă a societății” și le-a cerut judecătorilor să-i lase clientul în libertate, că „și așa România se depopulează”.
Același avocat l-a reprezentat și pe Constantin Mitică Jardă, pe care l-a caracterizat drept o „marionetă” în toată această poveste.
I-au furat drogurile cărăușului
În timpul ședinței de judecată a recursurilor celor cinci învinuiți s-a vorbit și despre cele aproape două kilograme de heroină confiscate de polițiștii Antidrog, pe 12 iunie a.c., în parcarea de la Iulius Mall.
Cele 1,95 kg de heroină au fost furate de doi dintre indivizii arestați în acea cauză, Ovidiu Petriceac, zis „Mârlanu”, Lucian Lupu, alias „Lucas”, de la un anume Ștefăniță Cojocaru, tot din municipiul Suceava, singurul cercetat în stare de libertate, având, însă, interdicția de a părăsi localitatea.
Ștefăniță Cojocaru era și el cărăuș, iar anchetatorii au stabilit că acesta s-a deplasat pe ruta Turcia – Grecia – Insulele Canare.
Legături cu cetățeni străini, membri ai aceleiași rețele
În timpul judecării recursurilor celor cinci tineri arestați preventiv, reprezentantul DIICOT Suceava a vorbit și despre legăturile pe care unii membri ai grupării le aveau cu cetățeni străini, membri ai aceleiași rețele.
De exemplu, Mihai Marian Piroșnicu ținea legătura, prin telefon și sms-uri, cu un cetățean nigerian, stabilit în Turcia, pe care-l poreclea „Cioara”.
Rolul acestuia era de a-i prelua pe cărăuși și de a le asigura tot ce le trebuie, cazare, bani de cheltuială, bilet de avion.
George Ionuț Bleancă este considerat de anchetatori ca având și el o poziție importantă în grupul de racolatori de cărăuși.
Tânărul a convins nu mai puțin de nouă tineri suceveni să accepte să transporte cantități de droguri dintr-o țară în alta.
Printre aceștia și un anume Ilie Alin Cârjă, prins în timp ce livra un kilogram de heroină în Dublin (Irlanda).
A cerut să fie lăsat în libertate, pentru că are examen de licență
Singurul care a vrut să le vorbească direct judecătorilor a fost Bogdan Iovu, care a declarat, ajutat de câteva rânduri scrise pe o foaie de hârtie, că e nevinovat și că singura lui vină e că a avut un anturaj suspect. „Nu am antecedente penale, sunt angajat, și nu cunosc nici unul dintre numele celor despre care se spune că i-aș fi racolat”, a susținut Iovu.
Tânărul, angajat la o firmă de pază și protecție, le-a spus magistraților că e student în ultimul an la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava și i-a rugat să-l lase în libertate pentru că are licența peste o lună.
Procurorii susțin, însă, că există probe suficiente prin care să demonstreze că tânărul, deși are o implicare mai mică decât a celorlalți învinuiți, nu e străin de povestea cărăușilor de droguri.
Iovu, explică anchetatorii, ar fi intermediat, alături de Ignătescu, Bleancă și un anume Alexandru Bogdan Grosu, racolarea a trei persoane pentru a transporta droguri pe relația Turcia-Grecia.
Unul dintre cărăuși, Cezar Tabarcea, a fost arestat în Atena (Grecia), după ce-a fost prins cu circa 500 de grame de cocaină.
La ofertă
Între 1.500 și 2.000 de euro, pentru fiecare sucevean transformat în cărăuș de droguri






