Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava au intervenit, în weekend, pentru a stinge două incendii izbucnite din cauza unor defecțiuni la instalațiile electrice.
Primul incendiu a izbucnit sâmbătă noaptea, în jurul orei 23.30, la gospodăria Domnicăi F., din satul Stamate, comuna Fântânele.
La sosirea pompierilor de la Detașamentul Suceava bucătăria de vară a femeii era cuprinsă deja de flăcări, care se extinseseră și la adăpostul de animale din curte, amenințând totodată și două case din apropiere.
Echipajul de pompieri a reușit să lichideze focul în jurul orei 1.40, înainte ca flăcările să afecteze și locuințele.
Focul a distrus bucătăria, acoperișul adăpostului de animale, circa 800 de kilograme de cereale și făină și bunuri de uz casnic, pagubele fiind estimate la 8.000 de lei.
Din primele cercetări ale pompierilor rezultă că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs de conductori electrici improvizați.
Câteva ore mai târziu, duminică dimineață, la ora 3.00, a fost anunțat un incendiu în comuna Baia, la locuința Elenei Ș..
Și în acest caz, focul a izbucnit în bucătăria de vară, în scurt timp extinzându-se la acoperișul din țiglă al casei. În jurul orei 5.00, incendiul a fost lichidat, salvându-se cea mai mare parte a locuinței.
Pagubele au fost estimate la 3.000 de lei, în timp ce valoarea bunurilor salvate se ridică la 25.000 de lei. Pompierii au stabilit că focul a fost declanșat de un scurtcircuit produs de un conductor electric defect.





