Consiliul Județean Suceava va organiza o dezbatere publică în care reprezentanții societății civile, ONG-uri, autorități locale și județene vor dezbate strategia de gestionare a deșeurilor. Președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că instituția pe care o conduce dispune deja de studiul de impact pentru proiectul de gestionare a deșeurilor în județul Suceava, care presupune construcția a două gropi ecologice, una în comuna Moara și una în Pojorâta, a cinci stații de transfer și a 400 de puncte de colectare a deșeurilor.
El a arătat că la această dezbatere publică vor participa reprezentanți ai autorităților locale din comunele Moara și Pojorâta, precum și din cele cinci orașe unde vor fi construite stațiile de transfer, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni și Rădăuți.
Șeful administrației județene a precizat că CJ Suceava intenționează ca după jumătatea lunii iulie a.c. să publice anunțul de organizare a licitației pentru construcția primei gropi ecologice, la Moara.
„Pe lângă acest proiect al nostru au mai apărut diverse proiecte de gestionare a deșeurilor paralele, inițiate prin anul 2006. Un exemplu este inițiativa unei asociații de primării, Cornu Luncii, Mălini, Forăști, Boroaia, care s-au angajat să ducă deșeurile la Fălticeni. Și cu toate că au un contract cu firma care administrează groapa de gunoi, nu au nici o aprobare de la primărie. Din acest motiv vreau să spun că noi susținem circuitul integrat de gestionare a deșeurilor, și nu proiecte paralele, pentru că apar diverse blocaje”, a spus Gheorghe Flutur.





