Direcția de Sănătate Publică Suceava a scos la concurs un număr de 45 de posturi de medici specialiști și de medicină generală, după ce la competiția organizată în luna martie s-au înscris doar doi medici pe 28 de locuri vacante pentru specialiști și patru de medicină generală.
Noul concurs se va derula pe data de 29 iunie, când se vor susține examene pentru ocuparea a 36 de posturi de medici specialiști, unul de medic dentist la cabinetul de la Unitatea Primire a Urgențelor de la Spitalul Suceava, și opt de medici generaliști și de familie pentru Serviciul Județean de Ambulanță și cabinetele școlare.
Criză de medici în județ
Ieri, în conferință de presă, purtătorul de cuvânt al DSP, Adrian Popescu, a arătat că în județul Suceava se înregistrează un deficit acut de medici în mai toate spitalele, specialitățile neacoperite fiind anestezie și terapie intensivă, medicină de urgență, neonatologie și diabet.
Din cele 45 de posturi scoase luna viitoare la concurs, șase sunt pentru Spitalul Suceava, dintre care trei la Urgențe și câte unul la Chirurgie Vasculară, Oftalmologie și Pediatrie, în timp ce alte trei sunt pentru Spitalul Câmpulung Moldovenesc – Anestezie și Terapie Intensivă, Urgențe, Neonatologie – și tot atâtea la Spitalul Rădăuți – Neonatologie, Medicină de Familie și Radiologie și Imagistică Medicală.
Adrian Popescu a apreciat că pentru a stimula medicii să vină să lucreze în județ, autoritățile locale ar trebui să se implice prin acordarea unor facilități, cum ar fi locuințe ANL sau primă de instalare.





