Socializare

Ziua Copilului la Școala de Arte și Meserii Moara Nică

Socializare: Ziua Copilului la Școala de Arte și Meserii Moara Nică
Socializare: Ziua Copilului la Școala de Arte și Meserii Moara Nică

Elevii de la Școala de Arte și Meserii Moara Nică au primit vineri, 29 mai, vizita copiilor și tinerilor de la Centrul de Plasament de Tip Familial „Colț Alb” Suceava, pentru a sărbători împreună ziua copilului. Însoțiți de șefa centrului „Colț Alb”, Lucia Ștefan, și de referentul de educație Oana Huțan, copiii și tinerii instituționalizați le-au adus cadouri elevilor de la Moara, care, drept mulțumire, le-au prezentat un spectacol cu cântece, dansuri, mici scenete de poveste, poezii. Acțiunea se înscrie în proiectul educațional „Mâini întinse prieteniei”, inițiat de Școala de Arte și Meserii Moara Nică.
În cadrul spectacolului, elevii claselor a II-a B și a III-a B, îndrumați de învățătoarele Ramona Ghivnici și Angela Spoială, au recitat câteva poezii, au cântat și au intrat în pielea unor personaje de poveste. Îmbrăcați în costume populare specifice zonei, la finalul spectacolului, elevii au încins o horă moldovenească, la care i-au invitat și pe oaspeții lor de la „Colț Alb”.
După spectacol, copiii au vizionat filmul „Amintiri din copilărie”, în Centrul de documentare și informare al școlii. Tot în Centrul de documentare a avut loc un schimb de desene personalizate între copiii din cele două instituții.
Activități extracurriculare
Manifestarea de vineri, dedicată Zilei Copilului, a continuat cu expoziția de lucrări realizate de elevii de clasele a VII-a și a VIII-a, îndrumați de profesoara Manuela Luca, care le-au prezentat colegilor, dar și invitaților, câteva eseuri prin care au dorit să reliefeze trecerea de la copilărie la adolescență, să sublinieze necesitatea respectării drepturilor copiilor sau să le ofere celor mai mici decât ei modele de conduită.
„Scopul acestei acțiuni a fost acela de socializare, de atragere a copiilor și tinerilor instituționalizați în organizarea unor activități cu caracter extracurricular variat, care pot duce la dezvoltarea relațiilor afective, de prietenie și de educare în spiritul colaborării și nediscriminării sociale. Elevii de la Școala de Arte și Meserii Moara Nică au în acest sens o relație deosebită cu copiii și tinerii de la Centrul de Plasament «Colț Alb», cu care s-au întâlnit și în cadrul altor manifestări, precum campania inițiată de Protecția Copilului Suceava „Porți deschise”, a declarat directorul școlii din Moara, profesoara Floarea Stanciuc.

Recomandări

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava

Expoziția „Școala de Lemnărit”, la Muzeul Arta Lemnului, la 130 de ani de arte și meserii la Câmpulung Moldovenesc

„Povestea” globurilor de sticlă pictate de copii pentru concursul „Vis de Copil – Flora din Parcul Național Călimani”

„Suntem unici, valoroși și toleranți” – Ziua Internațională a Toleranței la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni