De câteva zile

„Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești

Pentru a vizita „Colțul Zoologic Șoimaru Ilișești”, adulții plătesc 4 lei iar copiii 2 lei
Pentru a vizita „Colțul Zoologic Șoimaru Ilișești”, adulții plătesc 4 lei iar copiii 2 lei

Pe șoseaua națională care duce din Suceava spre Ardeal, în centrul comunei Ilișești, s-a deschis de câteva zile un „Colț Zoologic”, așa cum l-a denumit proprietarul, mai exact o mică grădină zoologică în care pot fi văzute numeroase specii de animale, păsări sau reptile.
De mai bine de patru ani de zile, Dorin Șoimaru crește animale din pasiune, adunându-le treptat și ajungând acum la un număr care i-a permis să amenajeze acest colț zoo deschis publicului.

Pentru Dorin Șoimaru, pasiunea pentru animale a început în 2004, când a citit în presa locală despre doi lei închiși într-o cușcă de lângă vechile sere din municipiul Suceava, și care erau într-o stare deplorabilă, deoarece nimeni nu se mai ocupa de îngrijirea lor. În scurt timp cele două feline aveau să ajungă pe proprietatea bărbatului din Ilișești, care le-a acordat toată atenția.
Aproape 400 de exemplare, păsări, feline și reptile
Cei doi lei adoptați, botezați Athos și Atena, și-au revenit în scurt timp și au făcut pui, astfel că Șoimaru a început să facă schimburi de animale cu grădini zoologice. Au urmat donații de la unele circuri care s-au desființat sau aveau surplusuri de animale, dar și achiziții de animale și reptile din Ungaria, Austria, Ucraina, Bulgaria sau Cehia.
După demersuri care au durat ani de zile, Dorin Șoimaru a obținut, la mijlocul acestei luni, autorizație pentru a putea avea vizitatori oficiali, înregistrându-se sub titulatura „Colț Zoologic Șoimaru Ilișești”.
„În momentul de față ofer publicului vizitator peste 380 de exemplare, păsări, animale și reptile. La capitolul feline dețin cinci lei, un tigru siberian mascul și o femelă bengaleză. De asemenea, am șapte ratoni, șase babuini, porci spinoși, un țap de Camerun și 27 de reptile”, explică Dorin Șoimaru.
Cei șase babuini au țarc modern și mașină
Deși încă în șantier, deoarece amenajează spații pentru alte animale pe care vrea să le achiziționeze sau pentru cele care nu stau în momentul de față în cele mai bune condiții, proprietarul și cei trei angajați primesc deja vizitatori, numărul lor fiind însă deocamdată redus.
Pentru proprietarul colțului zoologic de la Ilișești ziua de ieri a fost una foarte importantă, cei șase babuini (din care unul abia născut de câteva zile) fiind eliberați din micul spațiu în care stăteau și mutați într-un țarc foarte spațios, amenajat în așa fel încât să le ofere condiții excelente.
Cei șase babuini, reuniți în familia Babu, au parte începând de ieri de bârne pe care să se cațere, dar și de mașină. Un vechi Olcit a fost pus în țarc, babuinii putând să intre în mașină și să se joace.
Intrarea – patru lei adulții, doi lei copiii
„Abia de zilele acestea putem spune că avem pregătit colțul zoo pentru vizitatori și sperăm ca lumea să vină în număr mare și să vadă aceste superbe animale”, a precizat Șoimaru.
Bărbatul spune că fiecare zi de îngrijire a animalelor costă cel puțin o sută de euro, aici incluzând utilitățile, hrana și salariile angajaților, condiții în care îi va fi destul de greu să obțină un profit de pe urma vânzării biletelor.
Pentru adulți, biletul de intrare este de patru lei, în timp ce copiii achită doar jumătate din sumă, tariful de doi lei fiind valabil și pentru grupurile organizate.
„Nu avem pretenția ca acest colț zoo să fie catalogat drept o adevărată grădină zoologică, fiindcă nici bugetul și nici suprafețele și locația nu ne permit acest lucru. Avem satisfacția însă că aceste animale, majoritatea achiziționate când mai aveau puține șanse de viață, sunt acum în stare perfectă de sănătate și le putem prezenta publicului”, a mai spus Șoimaru.
El speră să mute menajeria zoo într-un loc potrivit pentru extindere, la periferia comunei Ilișești, însă pentru asta are nevoie de ajutor din partea autorităților locale, care să-i pună la dispoziție un teren.

De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
De câteva zile: „Colț zoologic” deschis publicului, la Ilișești
Pentru a vizita „Colțul Zoologic Șoimaru Ilișești”, adulții plătesc 4 lei iar copiii 2 lei
Pentru a vizita „Colțul Zoologic Șoimaru Ilișești”, adulții plătesc 4 lei iar copiii 2 lei

Recomandări

Struți africani și păsările emu, ultimele atracții de la micul colț zoo de la Ițcani al fermierului Mihai Flutur

Copil mușcat de ligru, la câteva zile după ce un alt copil a fost mușcat de o maimuță în parcul Zoo de la Zaharești

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu

Colțul zoologic de la Zaharești, care adăpostește primul exemplar de ligru din România, aspru sancționat de Garda Națională de Mediu