Acoperiș în flăcări

Clădirea fostului restaurant „La Fitze”, incendiată



Clădirea în care a funcționat restaurantul „La Fitze” a fost cuprinsă de flăcări
Clădirea în care a funcționat restaurantul „La Fitze” a fost cuprinsă de flăcări

Clădirea în care a funcționat până nu de mult fostul restaurant „La Fitze”, din centrul municipiului Suceava, a fost cuprinsă de flăcări, sâmbătă dimineață. Alarma s-a dat la dispeceratul pompierilor în jurul orei 6:20, nu mai puțin de patru autospeciale fiind trimise la adresa imobilului incendiat, unde a funcționat până nu demult restaurantul „La Fitze”, de pe strada Vasile Bumbac.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările cuprinseseră acoperișul casei de locuit, construit din lemn cu învelitoare din tablă, existând pericolul extinderii flăcărilor la întreg imobilul, care nu era locuit, proprietarul, John Hreniuc, fiind stabilit în America.
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 9:00, aproximativ 200 de metri pătrați din acoperiș fiind distruși, în timp ce planșeele și pereții etajelor inferioare au fost degradați.
Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 10.000 de lei, iar cea a bunurilor salvate din calea flăcărilor (restul imobilului) la 2.000.000 de lei.
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza neatenției unui cetățean care a fumat în locuri nepermise”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava.
Practic, pompierii susțin că incendiul ar fi fost cauzat de un rest de țigară aruncat la întâmplare de unul dintre boschetarii care și-au găsit adăpost în podul clădirii.
Scandalul „La Fitze”
Restaurantul „La Fitze” și-a încetat activitatea spre sfârșitul anului trecut, după ce proprietarul localului, Viorel Aelenei, a fost somat să plece de către proprietarul care-i închiriase imobilul, John Hreniuc.
De altfel, între cei doi a avut loc un conflict, după ce Hreniuc i-a cerut lui Aelenei să-i elibereze spațiul, scandalul dintre ei ținând câteva luni bune.
La un moment dat, într-unul dintre episoadele acestui scandal, Aelenei a ieșit cu o drujbă și a crestat un „V” pe structura de lemn a terasei restaurantului, iar cu câteva zile înainte, Hreniuc a răsturnat în fața ușii localului o mașină cu balast.




Recomandări

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro

A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro
A fost arestat individul care a incendiat două hale din Dumbrăveni, provocând pagube de două milioane de euro