Cu părinții plecați

Trei copii au murit în incendiul care le-a cuprins casa



Din casa familiei Borcoi nu a mai rămas mare lucru
Din casa familiei Borcoi nu a mai rămas mare lucru

Trei copii în vârstă de 7, 10, respectiv 12 ani, toți frați, și-au găsit sfârșitul, ieri dimineață, în mijlocul flăcărilor care le-au cuprins casa în care locuiau.
Părinții minorilor nu aflaseră, ieri după-amiază, de tragedia ce s-a abătut asupra familiei lor (n.r.- Borcoi) fiind plecați, după spusele vecinilor, împreună cu cel de-al patrulea copil al lor, în vârstă de aproximativ un an și jumătate, la Piatra Neamț, la niște rude.
În urma incendiului, un tânăr în grija căruia fuseseră lăsați cei trei minori a ajuns în stare gravă la spital, plin de arsuri, după ce a încercat să-i salveze pe copii din casa înghițită de flăcări.
„Copiii erau pe pat, probabil au murit asfixiați” Nenorocirea s-a petrecut în satul Sasca Mare, comuna Cornu Luncii, și a fost anunțată la dispeceratul pompierilor, ieri, în jurul orei 9:45.
Flăcările s-au extins cu repeziciune și au cuprins întreaga casă în care se aflau cei trei micuți (Alexandra -12 ani –clasa a VII-a, Andreea -10 ani, clasa a III-a, și Samuil -7 ani, clasa I).
Incendiul era cât pe ce să se extindă și la cele cinci case din apropiere, aflate la o distanță de numai câțiva metri.
Pompierii au intervenit într-un timp relativ scurt, reușind, alături de voluntarii serviciului pentru situații de urgență, să stingă flăcările în jurul orei 11:00.
„Când am ajuns noi, interveneau deja să-i scoată pe copii. Au tăiat peretele cu drujba… copiii erau pe pat, probabil au murit asfixiați. Nenorocire mare…”, mărturisea Doru Ciobanu, unul dintre pompierii voluntari.
Părinții celor trei minori decedați, povestesc vecinii, plecaseră cu o zi în urmă la Piatra Neamț, să-și viziteze alte rude.
„I-au lăsat în grija unui tânăr… e rudă și el cu ei, așa, mai îndepărtată. Tânărul ăsta îi dus și el la spital, că o încercat să intre în casă și când o deschis ușa l-au izbit flăcările în față”, spune un alt vecin.
Tânărul rănit, Marius Lăcătuș, a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava, fiind diagnosticat cu arsuri de gradul I și II la față și mâini și intoxicat cu fum și monoxid de carbon.

„Dacă bătea vântul mai tare, nenorocea și alte familii”Trupurile neînsuflețite ale celor trei minori au fost puse în saci speciali de reprezentanții unei firme de pompe funebre și transportați la morga Spitalului Fălticeni, pentru necropsie. „Erau ca trei flori. E greu să vezi așa ceva la televizor, darămite în realitate. Maica-sa, taică-su n-au telefon mobil… or afla săracii când se vor întoarce acasă.
Dacă bătea vântul mai tare, nenorocea și alte familii”, ofta Elena Lazăr.
Pe ulița pe care se afla casa familiei Borcoi, mistuită de flăcări, erau adunați zeci de săteni. Printre ei, și o femeie care îi arăta fetiței sale ce se întâmplă când te joci cu chibriturile: „Vezi, eu de câte ori îți spun că nu e bine să te joci cu chibriturile…uite ce se poate întâmpla!”
Din ce cauză a izbucnit incendiul În urma incendiului, casa din lemn a familiei Burcoi a fost distrusă aproape în întregime.
Flăcările au transformat în scrum acoperișul casei, pe o suprafață de 40 de metri pătrați, tâmplăria și mai multe bunuri de uz casnic.
Pereții imobilului au fost distruși fie de flăcări, fie de pompieri în încercarea de a-i salva pe copiii prinși în mijlocul flăcărilor.
Cei trei minori au murit, se pare, în timp ce dormeau, intoxicați cu monoxid de carbon.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din sobă.



Flăcările amenințau să se extindă și la celelalte case din apropiere
Flăcările amenințau să se extindă și la celelalte case din apropiere
Din casa familiei Borcoi nu a mai rămas mare lucru
Din casa familiei Borcoi nu a mai rămas mare lucru


Recomandări