Președintele interimar al PNL Suceava, Philip Rozopol, a anunțat că liberalii suceveni vor avea, înaintea alegerilor europarlamentare, o campanie „Galben-Albastră”.
„Noi propunem o campanie optimistă, o propunere de galben de Moldovița și albastru de Voroneț. Este o campanie deschisă, pentru promovarea adevăratelor valori care să ne reprezinte în Parlamentul European”, a explicat Rozopol.
El a declarat că nu înțelege de ce democrat-liberalii au anunțat că „intră în tranșee” pentru campania electorală pentru alegerile europarlamentare, precizând că acest lucru înseamnă, de fapt, că PD-L se va apăra din motive de slăbiciune.
„Oricum, trebuie să le atrag atenția asupra faptului că tranșeea nu este o formă de atac, ci o armă defensivă. Și cred că pentru un început de guvernare este un debut catastrofal”, consideră liderul interimar al PNL Suceava.
Philip Rozopol a mai spus că, în opinia sa, PSD va porni, în această perioadă, „tăvălugul roșu”.
„Tăvălugul, prin definiție, compactează, netezește, aglomerează. Deci ar trebui să înțelegem că împuținează. Atenție mărită, tăvălugul poate să și îngroape”, a mai spus Rozopol.






