Decizie conducere

Cutia pentru reclamații și sugestii, reinstalată la Spitalul Suceava

Conducerea Spitalului Suceava a decis să reinstaleze în incinta unității cutia de reclamații și sugestii, după ce a primit semnale cum că pacienții se plâng de hrana oferită și de faptul că trebuie să ofere asistentelor ”atenții” pentru a li se schimbe lenjeria. Aceasta va fi amplasată pe holul central, unde se află biroul managerial, și va da bolnavilor posibilitatea de a prezenta direcțiunii aspectele negative cu care s-au confruntat pe perioada internării. „Deși nu a existat nici o reclamație oficială, la noi au ajuns unele nemulțumiri privind comportamentul unor angajați”, a arătat în conferință de presă dr. Tiberiu Brădățan, care a solicitat pacienților să facă sesizările la obiect, specificând exact secția și numele cadrelor sanitare care au condiționat actul medical sau administrativ de anumite beneficii.
Sesizările anonime vor fi luate în calcul
El a adăugat că vor fi luate în calcul chiar și reclamațiile anonime, dacă vor fi concrete, și se va declanșa o anchetă în urma căreia cel găsit vinovat va suporta consecințele.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Suceava a explicat că au fost pacienți care s-au plâns că au fost nevoiți să-și suplimenteze rația de hrană întrucât mâncarea nu era suficientă din punct de vedere cantitativ, context în care a ținut să precizeze că „meniul zilnic este stabilit de dietetician, în funcție de secții și necesarul de calorii. Regimul este unul variat, are un anumit gramaj și energie calorică”.
La rândul său, directorul medical al Spitalului Suceava, dr. Doina Ganea Motan, s-a arătat surprinsă de astfel de sesizări, declarând că sunt numeroase cazurile în care pacienții nu reușesc să mănânce tot.
Conducerea: „Orice abatere va fi sancționată”
„De multe ori nici nu se ating de suplimente, cum ar fi iaurturile, pe care le pun în frigidere pentru a le consuma mai târziu, la alte ore, sau le pun la păstrare pentru a le lua acasă, dacă sunt mai necăjiți” a spus Motan.
Ea a adăugat că alocația de hrană stabilită prin hotărâre de Guvern este în medie de 7 lei pentru secțiile obișnuite și de 10 lei pentru cele care presupun un aport suplimentar de hrană, cum ar fi TBC, HIV/SIDA, Diabet.
Directorul medical a făcut referire și la reclamațiile referitoare la înlocuirea lenjeriei de pat, arătând că aceasta trebuie schimbată obligatoriu la internare, ori de câte ori este nevoie sau la șapte zile chiar dacă nu a fost compromisă, iar orice abatere a personalului de la aceste reguli va fi sancționată.

Recomandări

Opt posturi de medic și 10 posturi din alte domenii, transformate de Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pentru a atrage specialiști

Președinta Curții de Apel Suceava, Titiana Ilieș, a devenit judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție

Două funcții de director și cel puțin două de șef de serviciu, eliminate de managerul Spitalului Clinic din Suceava, Larisa Blanari

24 de ore de arest și apoi control judiciar pentru cuțitarul care a provocat scandalul de la Orizont – Burdujeni