Cabinet

Prefectul Popescu și-a luat o consilieră din Poliție

Subinspectorul Bogdana Crăciun, din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, a fost cooptată în echipa prefectului județului, Sorin Popescu. Acesta a precizat că Bogdana Crăciun se va ocupa de coordonarea acțiunilor în vederea îndeplinirii condițiilor pentru intrarea României în spațiul Schengen, o zonă de liberă circulație în Europa. Prefectul a precizat că a luat decizia de a o angaja pe Bogdana Crăciun deoarece județul Suceava este monitorizat în vederea îndeplinirii condițiilor de aderare la spațiul Schengen.
„Noul consilier s-a ocupat, până în prezent, de problemele Schengen. Având în vedere că județul Suceava va fi monitorizat pe această linie, am decis să o iau în echipa mea, pentru a coordona tot ce înseamnă această activitate”, a spus Sorin Popescu.
Bogdana Crăciun a activat în cadrul Serviciului Managementul Resursei Umane din cadrul IJP Suceava, ca ofițer cu atribuții de pregătire a personalului în problematica Schengen.
Sorin Popescu a mai precizat că în perioada imediat următoare va angaja și un consilier pentru problemele romilor, în condițiile în care cel care a ocupat acest post până în prezent, Bogdan Herțanu, a fost eliberat din funcție. Prefectul a precizat că i-a solicitat președintelui Partidei Romilor din Suceava, Virgil Pohoață, să nominalizeze trei persoane care ar putea ocupa această funcție, urmând ca dintre acestea să fie ales viitorul consilier în cabinetul prefectului.

Recomandări

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”

Primarul din Rădăuți, Bogdan Loghin, a semnat contractul de 2,1 milioane de euro pentru consolidarea și extinderea Școlii „Mihai Eminescu”

Proiectul „10 pentru folclor”, la ceas aniversar. Zece ani de activități educative și spectacole remarcabile

Consilierul local USR Suceava Mihai Anghelea i-a solicitat primarului Vasile Rîmbu să găsească o soluție reală pentru a finanța clubul de fotbal Cetatea 1932 Suceava