Misiune anulată

Un Logan al Poliției, proiectat într-un copac în urma unei tamponări

Logan-ului Poliției se afla în misiune
Logan-ului Poliției se afla în misiune

Un autoturism Dacia Logan al Poliției municipiului Suceava a fost proiectat într-un copac, în urma unei tamponări petrecute sâmbătă, în jurul orei 15.25, la intersecția străzilor Universității cu B-dul George Enescu. Șoferul unui autoturism VW Passat, Paul M., în vârstă de 23 de ani, din comuna Rădășeni, nu a acordat prioritate de trecere Logan-ului Poliției, aflat în misiune, care traversa intersecția având în funcțiune semnalele acustice și luminoase.
Din fericire, nici unul dintre ocupanții celor două mașini nu a avut de suferit, incidentul soldându-se doar cu pagube materiale.
Atât polițistul de la volan, cât și șoferul vinovat de producerea tamponării au fost puși să sufle în alcooltest, rezultatul fiind negativ în cazul amândurora.
„Autoturismul Poliției se deplasa pentru sprijinul altei patrule la un scandal sesizat prin serviciul numărului unic a apelurilor de urgență -112, în care erau implicate mai multe persoane”, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, inspectorul Gabriel Panțiru.

Recomandări

Mașină de poliție care se deplasa la un accident din centrul municipiului Suceava, lovită de un șofer neatent

Un șofer a gonit cu poliția după el în jur de 50 de km, de la ieșirea din Suceava, și a sperat că și-a pierdut urma la Dersca-Botoșani