Nemulțumire

Flutur cere urgentarea asfaltării DN 17 între Gura Humorului și Câmpulung

Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a solicitat conducerii Regionalei din Iași a Companiei de Drumuri și Autostrăzi să dispună urgentarea asfaltării Drumului Național 17, în special între orașele Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc. Flutur s-a declarat nemulțumit de situația în care se află tronsonul de drum dintre cele două orașe, în special în zona podurilor. „Situația s-a înrăutățit pe acest tronson de drum, și mă refer aici la podurile dintre Gura Humorului și Câmpulung Moldovenesc, care în momentul de față sunt aproape impracticabile”, a spus Flutur.
El a arătat că cele mai mari probleme sunt pe podurile din Frasin, Molid și Vama, unde carosabilul este distrus aproape în totalitate.
Președintele Consiliului Județean Suceava a arătat că a solicitat reprezentanților Companiei de Drumuri Naționale să dispună urgentarea lucrărilor de plombare, cu atât mai mult cu cât meteorologii au anunțat o încălzire a vremii în această perioadă.
„Sunt foarte multe reclamații privind modul în care se circulă pe acest drum. Pentru început ar trebui să se asfalteze zonele de drum care sunt stricate aproape în totalitate, iar din primăvară să se urgenteze finalizarea lucrărilor pe tot tronsonul de la Gura Humorului la Câmpulung Moldovenesc”, a mai afirmat Gheorghe Flutur.
CJ va semna contractele de finanțare pentru modernizarea a cinci drumuri județene Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean Suceava a arătat că instituția pe care o conduce va semna în cel mai scurt timp contractele de finanțare pentru modernizarea a cinci drumuri județene, în urma aprobării unor proiecte depuse prin Programul Operațional Regional.
Flutur a precizat că primele contracte vor fi semnate pentru drumurile Dărmănești – Siret și Pojorâta – Rarău, după care urmează proiectele pentru drumurile județene Probota – Dolhasca, Salcea – Verești – Roșcani și Vatra Dornei – Panaci – Bilbor.
Valoarea totală a proiectelor finanțate prin Programul Operațional Regional este de aproape 28 de milioane de euro.

Recomandări

Târgul de Crăciun din parcul Ariniș din Gura Humorului se deschide la finalul acestei săptămâni cu numeroase concerte și evenimente dedicate copiilor

„Blitzul de la Muzeu” și „Cupa Orașului Câmpulung Moldovenesc”, competiții de șah, și-au desemnat câștigătorii

Şoldan anunță finalizarea modernizării unui nou drum județean important, între Brodina și Brodina de Jos

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția Guvernului asupra situației critice a infrastructurii rutiere din județul Suceava

Aproape 300 de elevi la Gura Humorului, la Concursul „Memorialul David Hrimiuc”, dedicat pasionaților de matematică

Dorul de casă al românilor din Diaspora, alinat de muzica Tarafului Florin Mucea și de vocile artiștilor îndrăgiți din țară