După incendiul care a mistuit, joi, 8 ianuarie a.c., mare parte din schitul Daniil Sihastru din comuna Putna, un alt lăcaș de cult a fost distrus de flăcări în cursul zilei de ieri. Duminică, în jurul orei 12:30, la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava a fost anunțat un incendiu izbucnit la Biserica Creștin Ortodoxă din localitatea Satu Mare, comuna Crucea, la fața locului fiind trimise efective de pompieri din Suceava, Vatra Dornei, Gura Humorului, cu trei autospeciale și două motopompe. Primii care au ajuns la fața locului au fost membrii serviciului voluntar pentru situații de urgență din comuna Crucea.
La sosirea echipajelor de intervenție, flăcările cuprinseseră deja mare parte din lăcașul de cult.
Focul se manifesta în interiorul bisericii, în cele doua turle și la acoperiș, și amenința să se extindă la praznicar, clopotniță și două gospodării învecinate.
Pompierii au reușit să stingă incendiul după aproape patru ore, pagubele fiind estimate la 100.000 de lei (un miliard de lei vechi).
“Au ars acoperișul și cele două turle ale bisericii, construite din lemn cu învelitoare din tablă, pe o suprafață de 80 mp, catapeteasma, icoane, mobilier și obiecte de cult”, a declarat, ieri după-amiază, căpitanul Dan Baltaru, din cadrul ISU Suceava, precizând ca în urma incendiului s-au degradat și pereții bisericii pe o suprafață de circa 60%.
Din primele cercetări ale pompierilor, incendiul a izbucnit din cauza unei lumânări uitate aprinsă în interiorul bisericii.
Cadrele ISU Suceava au reușit să salveze din calea flăcărilor praznicarul, clopotnița și cele două gospodarii învecinate, amenințate să fie cuprinse de flăcări, valoarea totală a acestora fiind estimată la 200.000 de lei.
Focul a făcut prăpăd la Schitul Daniil Sihastru din Putna
Săptămâna trecută, zeci de pompieri s-au chinuit ore în șir să stingă incendiul izbucnit, de la un coș de fum neprotejat termic și amplasat necorespunzător, la schitul Daniil Sihastru din comuna Putna.
Ca și în incendiul de ieri, flăcările au făcut un adevărat prăpăd, înghițind mai multe chilii, două paraclise, două anexe, o bucătărie și o sală de mese, toate construite din lemn, valoarea pagubelor fiind estimate la 165.000 de lei (1,6 miliarde de lei vechi)
Din cauza faptului că singura cale de acces către schit era înzăpezită, autospecialele de intervenție nu au putut urca până la lăcașul de cult, iar pompierii au mers pe jos aproape cinci kilometri.






