De Moș Crăciun

Primăria Suceava a împărțit aseară peste 2.000 de cadouri copiilor

Mii de copii din municipiul Suceava au primit aseară, cu prilejul inaugurării Orășelului Copiilor din centrul Sucevei, daruri din partea Primăriei Suceava, cu sprijinul lui Moș Crăciun. Moșul a împărțit peste 2.000 de pachete cu dulciuri și rechizite tuturor copiilor care s-au adunat în centrul municipiului, acolo unde au admirat și frumosul brad de Crăciun. Unii dintre copii, cei mai curajoși, au urcat pe scena amenajată în centrul Sucevei și au cântat colinde. Primii colindători au fost elevi din clasele a V-a și a VI-a de la Școala Nr. 1 Suceava.
Orășelul Copiilor a fost inaugurat de cei doi viceprimari ai Primăriei Suceava, Lucian Harșovschi și Viorel Seredenciuc, care au precizat că anul acesta s-a inaugurat un singur orășel al copiilor, în centrul municipiului, unde copiii au posibilitatea să se bucure de colinde, luminile din brad, mocănița și căsuțele din povești. A lipsit zăpada, dar viceprimarii Sucevei speră ca măcar de Revelion să ningă, pentru că le-au pregătit sucevenilor mai multe surprize la cumpăna dintre ani.

Recomandări

Peste 150 de copii cu dizabilități și însoțitorii acestora au participat la evenimentul „Fiecare zâmbet contează!”, ediția a II-a

Cetatea copiilor – Festival Internațional de Teatru și Literatură Dramatică și concert Andreea Bălan, la Suceava