Un bătrân în vârstă de 81 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, a murit, duminică după-amiază, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în urmă cu două zile, în jurul orei 16:50, la fața locului fiind trimise două autospeciale de pompieri și un modul SMURD.
La sosirea pompierilor, însă, proprietarul casei incendiate era deja decedat, fiind scos din imobil de către vecinii săi.
Incendiul cuprinsese camera de zi, unde ardeau mobilierul și materialele textile.
Flăcările au fost stinse într-un timp relativ scurt, valoarea pagubelor materiale fiind estimată la circa 2000 de lei, iar cea a bunurilor salvate din calea flăcărilor la 10.000 de lei.
Proprietarul decedat, Ilis S., s-a stabilit ulterior, a murit în urma intoxicației cu fum (monoxid de carbon).
„Din primele cercetări a rezultat că incendiul a izbucnit din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură, construită din cărămidă”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.




