De bună voie-obligatoriu

Angajații APIA Suceava, „determinați” să urmeze un curs pe banii lor și în timpul lor liber



Gheorghe Curelciuc: „Nu-i obligă nimeni, dar le-am spus că e foarte bine să o facă pentru că îi ajută la evaluare, la promovare”
Gheorghe Curelciuc: „Nu-i obligă nimeni, dar le-am spus că e foarte bine să o facă pentru că îi ajută la evaluare, la promovare”

Cursurile de perfecționare pentru angajați sunt plătite, atât în instituțiile publice, cât și la firmele private care se respectă, de angajator și sunt organizate de cele mai multe ori în timpul programului de lucru sau la sfârșitul orelor de serviciu, în timpul săptămânii.
Acest lucru nu este valabil, însă și la Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) Suceava, unde celor 150 de salariați directorul Gheorghe Curelciuc le-a recomandat insistent să se înscrie la cursurile pentru obținerea Permisului european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving License) la o firmă din Suceava, numai că nu APIA le plătește cursurile, ci trebuie să scoată bani din propriile buzunare.
De asemenea, orele ar urma să se desfășoare în timpul liber al salariaților. Dacă angajații APIA din teritoriu au completat cererea de înscriere la cursuri fără să crâcnească, cei din Suceava nu sunt foarte încântați să scoată din buzunar aproximativ 1000 de lei și să-și petreacă zilele de sâmbătă și duminică la un curs pe care colegii lor de la alte instituții publice l-au avut plătit conform legii, din fondurile destinate perfecționării salariaților.
Mai mult, unii dintre ei ne-au spus că pentru cele mai multe dintre posturile de la APIA fișa postului prevede cunoștințe medii de utilizare a computerului și că directorul Curelciuc nu are nici un drept să facă presiuni asupra lor pentru a-i determina să se înscrie la un curs plătit pe banii lor, în timpul lor liber, la o firmă anume.
Directorul APIA: „Firma ar putea să ne facă discount și 50 la sută, dacă suntem mai mulți”
De cealaltă parte, șeful instituției, Gheorghe Curelciuc, susține că nu a făcut presiuni asupra angajaților, ci doar le-a „recomandat” să-și obțină ECDL.
„Li s-a propus o formă de pregătire angajaților care au nevoie, că nu le strică. Este adevărat că o parte dintre salariați au făcut astfel de cursuri pe banii instituției, dar din cauza bugetului auster ni s-au luat banii și eu am recomandat insistent și celorlalți salariați să se pregătească, pe banii lor. Ce e rău în asta? Nu-i obligă nimeni, dar le-am spus că e foarte bine să o facă pentru că îi ajută la evaluare, la promovare”, a declarat directorul Gheorghe Curelciuc.
Acesta afirmă că până acum s-au înscris la cursuri circa 90 dintre salariații APIA Suceava și recunoaște că le-a recomandat insistent acestora să-și obțină ECDL, dar numai în ideea că dacă sunt mai mulți amatori prețul este mai scăzut, că „firma ar putea să ne facă discount și 50 la sută; în plus, pot plăti și în rate”.
Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving License) este cel mai răspândit program de certificare a aptitudinilor de operare pe calculator, recunoscut la nivel internațional în peste 148 de țări. În Suceava există o singură firmă acreditată ca centru ECDL de testare. În județele vecine sunt centre ECDL de testare Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” Iași, Facultatea de Economie și Administrare a Afacerilor, Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga” din Botoșani, Centrul Teritorial de Calcul Electronic SA în județul Neamț și Colegiul Național „Andrei Mureșanu” din Bistrița.



Recomandări

21 de angajați ai Prefecturii Suceava au intrat în grevă de avertisment timp de o oră și au solicitat majorarea salariilor

Bursa locurilor de muncă la Siret și Rădăuți, pentru angajații care vor rămâne fără slujbe, după disponibilizările de la HS Timber Production

Bursa locurilor de muncă la Siret și Rădăuți, pentru angajații care vor rămâne fără slujbe, după disponibilizările de la HS Timber