Ascunse undeva în munți, siluetele unor clădiri de beton abandonate și parțial distruse par a fi strigoi care-ți urmăresc orice mișcare. Ceața de toamnă face ca ansamblul de clădiri să pară un oraș fantomă. Liniștea apăsătoare este spartă când și când de câte o pasăre care nu-și găsește locul. Suntem în fosta Exploatare Minieră Călimani, sau „orașul părăsit”, cum au denumit turiștii zona unde se desfășura cândva activitatea socială a muncitorilor și inginerilor care lucrau pentru extragerea și prelucrarea sulfului. Despre ceea ce se întâmpla aici mărturie mai stă doar mirosul de sulf și o groapă imensă din care au mușcat uriașe mașinării. Izolată în pădurile din Călimani, fosta Exploatare Minieră care avea drept obiect de activitate extragerea și prelucrarea sulfului își trăiește acum ultimele zile. La mai bine de 10 km de cea mai apropiată așezare omenească, „orașul părăsit”, denumire pe care localnicii nu o acceptă sub nici un chip, este un loc lugubru.
În orice moment te aștepți ca din clădirile fără uși și geamuri, din care atârnă bucăți de te miri ce, să iasă vreun boschetar. Falsă impresie, aici nici măcar acești amărâți nu ajung. Zona nu le oferă nimic, iar fiarele pădurii mișună peste tot și-i pot sfâșia în orice moment.
Undeva mai sus, își fac apariția câteva păsări mari. Nu par fricoase, ci doar atente la sosirea intrușilor care le tulbură liniștea. Din ceața groasă deslușim că nu sunt păsări de pradă, ci cocoși de munte, care și-au făcut cuib printre stânci și clădiri puse deja la pământ.
Drumul betonat care făcea legătura cu restul lumii este într-o stare bună, semn că cei care l-au construit s-au gândit că sulful din Călimani îi va îmbogăți pentru mulți ani. În rest, un peisaj selenar, o enclavă ciudată într-o oază de frumusețe și verdeață.
Ecologizarea a început în iunie
Acum, realizarea megalomanică a regimului comunist începe să se prăbușească sub forța utilajelor capitaliste aduse să măture totul și să facă uitat că a existat vreodată o exploatare de sulf în zonă. Primii pași au fost deja făcuți. Incinta industrială a fostei Exploatări Miniere Călimani a fost pusă la pământ în proporție de 80%. Urmează incinta socială, un loc unde se mai văd în picioare 9 blocuri destinate cazării a câte 500 de oameni, alte 9 blocuri de locuințe, 2 cantine, magazine, un club, sediul administrativ și alei de legătură între toate acestea.
Ștearsă de ploi și viscole, vechea lozincă „Trăiască Republica Socialistă România” va cădea și ea, odată cu clădirea devenită de acum istorie.
Lucrările de ecologizare a perimetrului fostei exploatări de sulf au început în luna iunie și sunt programate să se extindă pe o durată de 4 ani.
Valoarea totală a investiției se ridică la 10 milioane de euro, bani care nu sunt suficienți pentru a șterge urmele dezastrului ecologic din Călimani.
„Cariera de unde s-a extras sulful rămâne deocamdată la fel, cu precizarea că vom realiza un dig pentru a opri scurgerea apelor”, a explicat Sorin Proboteanu, reprezentantul Fa Wittfeld Ro SRL București, firmă care se ocupă cu lucrările de ecologizare.
45 de km de gărdulețe și stăvilare și 140.000 de puieți de pomi
Amplul program de refacere a zonei pare destul de ambițios, dar rezultatele se vor vedea abia peste ani și ani. Pentru stabilizarea haldelor de steril se vor construi 45 de km de gărdulețe și stăvilare, se vor face înierbări și se vor planta 140.000 de puieți de pomi.
Proiectul mai cuprinde demolarea a 38 de clădiri, urmând ca materialele acceptabile să rămână în zonă, iar cele neacceptabile, gen fier, scânduri, să fie transportate în altă parte.
Deși zona care trebuie ecologizată cuprinde 150 de hectare de teren, firma care a câștigat dreptul de a se ocupa de lucrări are doar 15 persoane.
„Lucrăm cu utilaje performante și nu este nevoie de un număr mai mare de oameni. Probabil că anul viitor, când vom avea de efectuat lucrări manuale, numărul persoanelor angajate va crește până spre 50”, a spus Sorin Proboteanu.
În 2012, când se vor finaliza lucrările, perimetrul va fi predat către proprietari, adică Parcul Național Călimani, ocoale silvice și proprietari particulari.
Oamenii din zonă regretă închiderea Exploatării
Pentru oamenii din satele învecinate, efectele pe care exploatarea nerațională a sulfului le-a avut pentru întreaga zonă nu par prea importante. Oamenii se gândesc la ceea ce au pierdut prin închiderea Exploatării Miniere și la faptul că nu mai au locuri de muncă.
Pentru mulți dintre ei, „orașul părăsit” a fost locul unde munceau, se distrau și închegau prietenii. A fost o a doua lor casă. Relațiile s-au oprit la starea civilă, iar copiii cuplurilor au crescut în miros de sulf și avânt muncitoresc.
Soții Traian și Rodica Dăscălița sunt doi dintre oamenii a căror viață este legată de Exploatarea Minieră Călimani.
Acum au o pensiune în Gura Haitii care le merge foarte bine, dar o umbră de melancolie îi străbate când vorbesc despre trecutul lor.
„Din satele de aici, de la fiecare casă lucrau cel puțin una-două persoane la exploatare. Erau vremuri foarte bune, atunci s-a asfaltat, s-au făcut locuri de muncă, era bine pentru toți de pe aici”, a mărturisit Traian Dăscălița.
Nici măcar frigul îndurat iarna nu-i împiedică pe oameni să gândească pozitiv despre fosta Exploatare Minieră.
„Aveam uneori picioarele înghețate că nu le mai simțeam. Acum mă dor picioarele și îmi dau seama că de atunci mi se trage. Eram și eu tânără și nu prea le băgam în seamă”, a spus Rodica Dăscălița.
În perioada de maximă înflorire, în Exploatare Minieră Călimani lucrau peste 2.000 de oameni, din care aproape jumătate locuiau în „orașul părăsit”.
„La schimbul unu, dimineața, veneau câte 13-14 autobuze care transportau oamenii spre serviciu. Erau 7 autobuze de la Vatra Dornei, două de la Panaci, unul de la Neagra Șarului, unul de la Glodu, unul de la Sărișor și 1-2 cu personal TESA. Vă dați seama ce activitate era acolo?”, a întrebat Traian Dăscălița.
Norii de praf de la explozii se vedeau de la 15 km
Cu jumătate de gură, localnicii din Gura Haitii recunosc că impactul asupra mediului a fost extrem de puternic.
Cele mai vizibile urmări au fost asupra pârâului Neagra, dar și asupra pădurilor din zonă.
De exemplu, oamenii își amintesc că exploziile din carieră erau extrem de puternice.
„În fiecare zi, la ora 14.30, se pușca și când se punea multă dinamită se ridica un nor de praf care se vedea de la 15-16 km. Era un nor ca o ciupercă, iar în afară de dinamită se mai folosea motorină și azotat”, a explicat Traian Dăscălița.
Nici pârâul Neagra, afluent al Bistriței, nu a fost scutit de efecte.
„Apa avea un miros de ouă clocite, că nu se putea folosi la nimic. Dar poluare prea mare nu a fost că nici un om nu s-a plâns că ar avea probleme și, din câte știu eu, nimeni din cei care au lucrat acolo nu s-a îmbolnăvit. Nici copacii nu au avut prea mult de suferit, că a crescut o rezervație de pin cembras, care este foarte pretențios”, a spus Dăscălița, fost lucrător în Exploatarea Minieră Călimani timp de 28 de ani.
Activitatea s-a sistat în 1997
Activitatea de la Exploatarea Minieră Călimani a fost închisă definitiv în 1997, când autoritățile și-au dat seama că orice tentativă de rentabilizare nu ar avea nici o șansă de succes. A fost practic cântecul de lebădă al unei activități care a costat enorm, atât financiar, cât și asupra mediului înconjurător. A durat mai puțin de 30 de ani, dar consecințele vor fi vizibile poate chiar câteva sute de ani.
