Pe Traian Vuia

Accident provocat de un polițist neatent



Politistul care a provocat accidentul, incercand sa scoata masina de pe carosabil
Politistul care a provocat accidentul, incercand sa scoata masina de pe carosabil

Un agent de la postul de poliție din Mitocu Dragomirnei a provocat un accident rutier pe strada Traian Vuia din municipiul Suceava, după ce, aflat la volanul unei mașini, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers. Evenimentul rutier s-a petrecut ieri, în jurul orei 11.15.
Agentul Verginel Burdujeac, aflat la volanul unui autoturism Opel, se îndrepta spre Suceava. După ce a trecut de podul de cale ferată din zonă, agentul a vrut să o ia la stânga, pentru a intra la benzinăria PETROM. Polițistul a intrat din lateral într-un autoturism VW, condus de Ioan Zepciuc, din Grănicești.
„Eu intrasem spre banda de refugiu din zona stației și, din cauza unei căruțe, nu am văzut mașina care venea din spate și a depășit căruța. Recunosc că am greșit, mă grăbeam și nu m-am asigurat”, ne-a spus polițistul. Impactul dintre cele două mașini nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale. Din cauză că tamponarea le-a distrus sistemele de direcție, mașinile au rămas înțepenite în drum, astfel că au trebuit târâte la marginea carosabilului cu ajutorul unor trecători și al agenților constatatori veniți la fața locului.
Cei doi șoferi s-au deplasat la Biroul de Tamponări al Serviciului de Poliție Rutieră. Agentul de poliție a recunoscut că accidentul s-a produs din vina sa, primind un avertisment și trei puncte de penalizare. Omul legii ne-a declarat că se afla în timpul orelor de muncă și se îndrepta spre oraș, unde avea de rezolvat niște probleme de serviciu.



Cele doua masini au fost scoase cu greu in afara carosabilului
Cele doua masini au fost scoase cu greu in afara carosabilului
Politistul care a provocat accidentul, incercand sa scoata masina de pe carosabil
Politistul care a provocat accidentul, incercand sa scoata masina de pe carosabil


Recomandări

Complice reținut în arest în cazul tânărului care a fugit de la locul unui accident mortal și a încercat să șteargă urmele nenorocirii

25 de ani de la tragicul accident de la Rîșcani, Republica Moldova, în care au murit trei cadre didactice ale USV

Profesorul doctor inginer Romul Vancea, decan, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică
Profesorul doctor inginer Romul Vancea, decan, conferențiar doctor Doina Maria Robu, prodecan, și lector doctor Florin George Iancu, șeful catedrei de Informatică