Un protest inedit a avut loc ieri pe străzile Sucevei, unde sute de tineri au protestat împotriva distrugerii Parcului Șipote în interesul dezvoltatorilor imobiliari. “Nu tăiați copacii!”, „Vrem parcuri, nu clădiri!”, sunt câteva din sloganurile ecologiste care au răsunat ieri pe străzile municipiului reședință de județ, scandate de aproape 300 de oameni, care au participat la marșul de protest inițiat de GEC Bucovina, ca reacție la intenția unor firme de a construi blocuri în zona parcului dendrologic Șipote.
În jurul amiezii, protestatarii, în special elevi, dar și copii de grădiniță, supravegheați de învățători și profesori, s-au adunat la intrarea în parcul Șipote, aducând cu ei o mulțime de pancarte cu sloganuri ecologiste, steaguri verzi și veste de culoare verde.
În vreme ce copilașii, mândri de misiunea lor, țineau cât mai vizibil cartoanele cu inscripții precum „Verde, viitor, viață”, “Protejați Parcul Șipote”, “Vrem parcuri, nu blocuri!”, „Parcul e al nostru, luptă pentru el!”, alți participanți la protest își motivau prezența acolo în discuții cu alte persoane: „Vreau ca parcul să existe, să am unde îmi aduce copiii la plimbare”.
Sub supravegherea Poliției și Jandarmeriei, coloana de ecologiști protestatari s-a îndreptat apoi înspre sediul Primăriei Suceava, ocupând o bandă de circulație.
Pe traseu, sutele de tineri protestatari au atras atenția sucevenilor atât prin marșul lor și mesajele scrise pe pancartele purtate, cât și prin scandările lor.
Ultima parte a protestului ecologiștilor a avut loc în fața Primăriei Suceava, unde au și depus un protest oficial prin care cer să nu fie aprobată schimbarea de destinație a Parcului Șipote, care să rămână în continuare spațiu verde.
Constructorii blocurilor din Parc, prezenți la protest
Protestul lor a fost preluat de un reprezentant al Consiliului Local Suceava, Ovidiu Donțu, care a spus că va avea grijă ca acesta să fie discutat în prima ședință de Consiliu Local.
Cum primarul Sucevei nu se afla în sediu, pentru a veni la discuții cu grupurile de protestatari, locul acestuia a fost luat de viceprimarul Lucian Harșovschi.
“Noi am fost de acord cu organizarea acestui protest, așa cum susținem și menținerea Parcului Șipote drept zonă verde a orașului. Nu avem dată nici o autorizație de construire în parcul Șipote, dar există o asemenea cerere. Din păcate, acea retrocedare de teren în Parcul Șipote a fost făcută în anii ’90 și nu putem noi să ne pronunțăm asupra legalității ei”, a spus Lucian Harșovschi.
În mod curios, printre cei care au asistat la marșul ecologiștilor s-au numărat și doi dintre proprietarii de teren din zonă, a căror intenție de a construi în zonă a stârnit un val de proteste. În vreme ce unul din ei, enervat de acțiunea ecologiștilor, s-a apucat să îi critice, spunând că el oricum va construi acolo, chiar de va fi oprit acum, pentru că nimeni nu îi poate impune lui ce să facă pe terenul său, celălalt susține că totul e o manipulare ordinară.
“Sunt alții care vor să construiască acolo și de aceea s-au aliat împotriva mea. Unde fac eu blocurile nu e nici un metru de parc, este asfalt. Nu trebuie să tăiem nici un copac și nu încurcă pe nimeni ceea ce vreau să fac. Nu înțeleg de ce e atât de criticată investiția pe care o fac, când ea este în vecinătatea parcului, nu în parc”, a declarat Ștefan Huțanu, care intenționează să construiască în zonă două blocuri cu patru etaje, după ce i-a fost respinsă cererea de a construi imobile cu șase etaje.
Împroprietăririle din Parcul Șipote au fost contestate în instanță de Direcția Silvică Suceava, în administrarea căreia se află parcul dendrologic, pentru că acestea au fost atribuite ca teren agricol, nu ca spații aparținând parcului.





