Donație

Oncologia Spitalului Suceava, dotată cu 54 de noptiere noi

Secția de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență a înlocuit o parte din mobilierul vechi, după ce una din firmele producătoare de medicamente contra cancerului, Novartis, a făcut o donație de 11.000 lei.
Într-o conferință de presă, managerul unității, dr. Doina Ganea Motan, a arătat că respectiva sumă a fost orientată către Asociația Bolnavilor de Cancer din Suceava, care a decis ca 10.000 lei să fie folosiți pentru cumpărarea a 54 de noptiere, cu care să fie dotate toate saloanele secției de Oncologie, iar restul să rămână pentru decontarea transportului bolnavilor cu cancer la clinicile de specialitate din alte județe.
“Am decis să investim banii în lucruri pe care le putem lua cu noi în cazul în care pavilionul va fi demolat și va trebui să ne mutăm”, a punctat dr. Motan.
Asociația Bolnavilor de Cancer din Suceava a fost înființată în urmă cu 2 ani și funcționează într-o cameră dezafectată din cadrul secției de Oncologie de la Spitalul Județean de Urgență, închiriată cu titlu gratuit, pe o perioadă nedeterminată.
Președintele Asociației este Mihai Nae, iar vicepreședinți sunt Corneliu Orezeanu și Radu Comarița. În județ, peste 6.500 de persoane suferă de cancer cu diferite localizări.

Recomandări

Preotul Alexandru Lungu și polițistul Daniel Ceclan vor să construiască un spital pentru copii și mame în Suceava

Spitalul Suceava va avea curând saloane ATI cu camere video, a anunțat deputatul Emanuel Ungureanu, după o discuție cu Gheorghe Șoldan

Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan
Deputatul USR de Suceava Emanuel Ungureanu, directorul medical, dr. Valeriu Gavrilovici, și de purtătorul de cuvânt, dr. Monica Terteliu Băițan

Directorul medical al spitalului din Suceava, dr. Valeriu Gavrilovici, este doctor în științe medicale și șef de lucrări la Facultatea de Medicină

Doctorii Jurchiș și Turcoman au anunțat oficial că renunță la funcția de manager, respectiv director medical al Spitalului Clinic Suceava

Investiții în infrastructura Secției de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” Suceava pentru diagnosticarea și tratamentul cancerului, SMIS 326338