Arta cere sacrificii

Vrea să devină pictoriță, dar îi lipsesc pânza și culorile

Gabriela visează să devină o pictoriță celebră
Gabriela visează să devină o pictoriță celebră

Se spune că arta cere sacrificii, uneori supreme, dar te ajută să-ți împlinești visele. Este și cazul unei tinere din Dolhasca, Mihaela Gabriela Stoica, studentă în anul II, la Institutul de Arte „George Enescu” Iași, care face mari eforturi pentru a-și împlini visul de a deveni pictoriță. Din păcate, îi lipsesc materiale didactice: pânze, culori, pensule, șevalete.
Ar vrea să nu depindă de banii mamei
Mihaela Gabriela Stoica a absolvit Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, unde a avut-o ca profesor îndrumător pe artistica plastică Pușa Pîslaru. Talentată și cu mare dorință de afirmare, de a-și croi propriul drum în viață, prin artă, Gabriela a intrat cu medie mare la Institutul de Arte „George Enescu” Iași, secția pictură. A obținut și bursă, bani cu care reușește în mare parte să se întrețină singură. Părinții ei sunt divorțați, ea locuind împreună cu mama. Dintr-un salariu destul de mic, mama Gabrielei reușește să-i plătească fiicei chiria într-un apartament din Iași, unde tânăra are posibilitatea să studieze, să citească, să lucreze în liniște. După ce îi trimite, lunar, bani pentru chirie, femeia nu mai rămâne cu aproape nimic, dar asta nu o întristează. Este gata să facă toate sacrificiile pentru ca fiica ei să ajungă pictoriță.
Un sponsor pentru talentul Gabrielei
Studenta de 20 de ani își dorește să nu mai depindă de banii mamei sale, pentru că are încredere în propriile ei forțe, în talentul și harul cu care a înzestrat-o Dumnezeu. Gabriela ar vrea să picteze, să vândă din lucrările ei pentru a-și ajuta ea mama, dar îi lipsesc materialele didactice necesare picturii.
„Am colegi care într-un semestru cheltuiesc și 400-500 de euro doar pe culori, pânze, pensule. Au cu ce să lucreze și pot să se perfecționeze. Din păcate, eu nu îmi permit acest lucru. Mi-aș dori să găsesc un sponsor, care să investească în mine, în talentul meu, pentru a face artă cu adevărat. Sunt dispusă să îmi sacrific vacanțele, să pictez, numai să am cu ce. Aș vrea ca lumea să aibă încredere în mine”, ne-a povestit Gabriela.
Culori și accesorii pentru pictură
Fosta elevă a Colegiului de Arte „Ciprian Porumbescu” a participat la mai multe expoziții colective, dar a reușit să și vândă câteva lucrări, după ce acestea au fost evaluate de un critic de artă. Studenta a primit cel mai mult 150 de euro pe un tablou, bani cu care și-a cumpărat alte materiale cu care să picteze, dar nu îi sunt suficiente. Pentru a face artă cu adevărat, Gabriela are nevoie de o selecție de culori și accesorii pentru pictură capabilă să satisfacă cele mai rafinate gusturi.
„Pentru a nu-mi risipi visul de a ajunge pictoriță, pentru că asta m-am hotărât să fac în viață, să pictez, am nevoie de culori, șevalete, pensule, aerografe, pânză pentru pictură, hârtie pentru desen și multe alte materiale necesare picturii. Fără aceste materiale nu pot să îmi continui visul. Degeaba studiez, dacă nu pun în practică ceea ce învăț”, este de părere Gabriela.
Ajutați-o pe Gabriela!
Cei care vor să investească într-un tânăr talentat sucevean, cei care au încredere în Gabriela și vor să o ajute, pot să sune la numărul redacției „Monitorul de Suceava” – 0230 522 993 sau pot să depună sume de bani în contul Gabrielei Stoica : RO97BRDE240SV88899492400.
„Adevărata artă (…) se simte!”
Gabriela Stoica a moștenit talentul pentru pictură din familie. Tânăra a ales să studieze artele, pictura, executând portrete, naturi statice, peisaje. A realizat și icoane, dar deocamdată nu se simte pregătită suficient pentru iconografie. „Adevărata artă nu se pictează, nu se cântă, nu se scrie…. Ea se simte”, este de părere Gabriela, acesta fiind și crezul ei în viață.

Autoportret
Autoportret
Desprindere
Desprindere
Gabriela visează să devină o pictoriță celebră
Gabriela visează să devină o pictoriță celebră

Recomandări

Primăria Fălticeni anunță un calendar amplu de manifestări culturale, sportive și comemorative pentru luna decembrie 2025

„Povestea” globurilor de sticlă pictate de copii pentru concursul „Vis de Copil – Flora din Parcul Național Călimani”

Întâlnirea bibliotecarilor școlari din județ – interacțiune și discuții pentru adaptarea la provocările actuale