Cele cinci Servicii Mobile de Urgență, Reanimare și Descarcerare (SMURD) din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava au intervenit, în prima jumătate a acestui an, la nu mai puțin de 679 de cazuri de urgență, în medie patru pe zi, fiind asistate 725 de persoane, din care 103 copii.
Șeful ISU Suceava, colonelul Lucel Lulciuc, a anunțat, ieri, că în ceea ce privește cazuistica acțiunilor, în peste 70% dintre intervenții s-a acordat asistență medicală de urgență, în restul cazurilor fiind vorba despre descarcerări și accidente de circulație.
„Comparativ cu aceeași perioadă a anului 2007, numărul intervențiilor la accidentele de circulație a crescut cu 100%”, a precizat Lulciuc, precizând că timpul mediu de răspuns a fost de 13,23 de minute, iar cel de intervenție de 22,19 de minute.





