O gospodărie din satul Ruși, comuna Forăști, a fost distrusă în mare parte de flăcările izbucnite, marți după-amiază, din cauza unei prize defecte.
Incendiul a fost anunțat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava, în urmă cu două zile, în jurul orei 16.30, la fața locului fiind trimise efective din cadrul Detașamentului de pompieri Fălticeni, împreună cu serviciul voluntar pentru situații de urgență Forăști.
La sosirea pompierilor, flăcările cuprinseseră deja casa și grajdul, existând pericolul de propagare la două locuințe învecinate.
Pompierii au reușit să lichideze incendiul în aproximativ două ore și jumătate, înlăturând riscul de extindere a focului la casele învecinate, bunurile salvate de flăcări fiind estimate la circa 50.000 de lei.
Din nefericire pentru proprietarul gospodăriei cuprinse de flăcări (Jenița G.), casa construită din lemn, adăpostul de animale, mai multe bunuri de uz casnic, circa o tonă de fân și alte două de cereale, au fost făcute scrum în urma incendiului.
„Din primele cercetări, s-a stabilit că incendiul a izbucnit din cauza unui scurtcircuit electric favorizat de o priză defectă”, a declarat, căpitanul Dan Baltaru, ofițer de informare în cadrul ISU Suceava.
Pagubele, precizează acesta, au fost de circa 40.000 de lei.






