Eveniment

Peste o mie de suceveni au participat la sărbătorirea Zilei Drapelului

Eveniment: Peste o mie de suceveni au participat la sărbătorirea Zilei Drapelului

Peste o mie de suceveni au participat ieri în Piața Tricolorului din apropierea Palatului Administrativ, alături de oficialități, la sărbătorirea „Zilei Drapelului”. După ce miercuri după amiază drapelul României arborat în Piața Tricolorului a fost coborât și depus în Biserica „Sfânta Înviere” pentru sfințire, în cursul zilei de ieri, începând cu ora 11:00, a avut loc ceremonialul public de înălțare a acestuia.
Ceremonialul militar a fost asigurat de comandantul garnizoanei Suceava, colonelul Viorel Mihăescu, precum și de detașamentele de onoare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina”, Inspectoratului pentru Jandarmi Județean Suceava, Centrului de Pregătire și Perfecționare a Cadrelor Jandarmi Fălticeni și Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc.
De remarcat că pe perioada ceremonialului, în Piața Tricolorului au fost expuse șase drapele din timpul celor două războaie, puse la dispoziție de Complexul Muzeal Bucovina. Ceremonia a început cu prezentarea onorului în fața oficialităților, după care reprezentanții conducerii Prefecturii, Consiliului Județean și Primăriei Suceava au rostit alocuțiuni referitoare la sărbătorirea „Zilei Drapelului Național”.
„Drapelul, alături de imn și de stemă, reprezintă identitatea unei națiuni” Printre oficialitățile prezente la evenimentul de ieri s-au numărat președintele și vicepreședintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, respectiv Vasile Ilie, subprefectul Dumitru Pașniciuc, primarul Ion Lungu, alături de cei doi viceprimari, Viorel Seredenciuc și Lucian Harșovschi, precum și directori ai mai multor instituții publice. Dacă Dumitru Pașniciuc a subliniat că „drapelul național este cel mai sfânt al Românilor”, Gheorghe Flutur a precizat că „drapelul, alături de imn și de stemă, reprezintă identitatea, actul de naștere al unei națiuni, iar Ion Lungu a arătat că „tricolorul românesc semnifică veacurile de luptă pentru unitatea și independența întregului popor român”.
După momentul discursurilor, în care oficialitățile au evocat importanța „Zilei Drapelului” pentru români, un sobor de preoți a binecuvântat drapelul, după care acesta a fost înălțat din nou în Piața Tricolorului, alături de steagurile Uniunii Europene și NATO. Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, care a prezentat onorul către drapelul înălțat pe catarg.
Manifestările prilejuite de sărbătorirea „Zilei Drapelului” s-au încheiat cu un scurt program artistic susținut de elevi suceveni și de corul teologic.

Eveniment: Peste o mie de suceveni au participat la sărbătorirea Zilei Drapelului
Eveniment: Peste o mie de suceveni au participat la sărbătorirea Zilei Drapelului
Eveniment: Peste o mie de suceveni au participat la sărbătorirea Zilei Drapelului
Eveniment: Peste o mie de suceveni au participat la sărbătorirea Zilei Drapelului

Recomandări

Primarul de Suceava, Vasile Rîmbu, face apel la unitate, încredere și responsabilitate, „zi de zi”, „nu doar la sărbători”

Ziua Națională a României va fi marcată la Suceava printr-o paradă militară și o expoziție de tehnică aparținând structurilor MAI

Ziua Bucovinei a fost sărbătorită la Rădăuți cu o ceremonie la ansamblul statuar al Flondorilor. Mesajul lui Bogdan Loghin: „Trebuie să fim un exemplu pentru copiii și elevii din municipiul nostru”

Momente emoționante la Vatra Dornei de Ziua Armatei Române, militarii cântând Imnul Național alături de dornenii prezenți la ceremonie