Grijă pentru aproapele nostru. Miile de pelerini care au venit și anul acesta să se roage la moaștele Sf. Ion cel Nou de la Suceava au fost omeniți de primarul Sucevei, Ion Lungu, cu sarmale și apă minerală. Miile de pachete cu sarmale, pâine, precum și sticlele de apă, au fost împărțite la poarta de intrare în mănăstirea Sf. Ioan, atât înainte de începerea slujbei de seară, cât mai ales după, când afluența de oameni a fost mai mare.
În vreme ce unii priveau surprinși de faptul că li se oferă ceva, gratuit, altora li se lumina fața de plăcere, mai ales că, după atâtea ore de rugăciune și de stat în soare, ceva cu care să-și potolească foamea și setea era mai mult decât binevenit.
Ca și anii trecuți, familia Lungu a sponsorizat pregătirea a 10.000 de sarmale și achiziționarea a 5000 de sticle de apă minerală, care au fost împărțite parțial ieri, restul urmând să fie dat pelerinilor astăzi.
În plus, pentru că se anunță a fi o vreme caniculară, în centrul Sucevei și în preajma mănăstirii vor fi instalate corturi, de unde se va servi apă minerală și va fi acordată asistența medicală, în caz de necesitate.






