Joc periculos

Firma deputatului Grosaru a vrut să „lichideze” o pensiune de 1,5 milioane de euro



Pensiunea „Steaua Nordului”, evaluată la 1,5 milioane de euro
Pensiunea „Steaua Nordului”, evaluată la 1,5 milioane de euro

Andi Gabriel Grosaru, fiul deputatului Mircea Grosaru, este acuzat că s-a folosit de firma de lichidare judiciară înființată de tatăl său, și la care parlamentarul are de spus în continuare un cuvânt greu, pentru a distruge o societate comercială din Sadova, care are ca obiect de activitate turismul.
Actele din dosar înclină să-i dea dreptate lui Liviu Nicolae Anton, administratorul SC MONLIV PROD COM SRL, care nu se sfiiește să-l catalogheze pe Andi Gabriel Grosaru drept „un infractor care a vrut să pună mâna pe pensiunea mea”.
Toată povestea a început în toamna anului trecut. În baza unor facturi fiscale, conducerea SC ADELAINE STAR SRL Suceava a cerut deschiderea procedurii insolvenței împotriva SC MONLIV PROD COM SRL pentru o datorie de 13.119,19 lei.
Cazul a fost judecat la Secția Comercială Contencios Administrativ și Fiscal a Tribunalului Suceava, care a admis cererea și a dispus deschiderea procedurii insolvenței, numind drept administrator judiciar firma Euro Consulting, Sucursala Suceava. Prin sentința comercială nr. 519 din 16 octombrie 2007, judecătorul sindic a stabilit un comision pentru perioada de observație de 1.500 de lei și „pune în vedere ca la prima adunare generală a creditorilor să supună confirmarea sa și comisionul de administrare”. Până aici, totul este absolut firesc.
La scurt timp începe nebunia, care nu s-a terminat nici măcar astăzi, deși Liviu Nicolae Anton a plătit integral datoria de 13.119 lei încă din noiembrie anul trecut, aspect recunoscut chiar de Andi Gabriel Grosaru în raportul de activitate depus la Tribunalul Suceava pe 21 noiembrie 2007.
„Dl Anton Liviu Nicolae s-a prezentat la sediul administratorului judiciar în data de 20.11.2007 și și-a exprimat intenția de a plăti creanța către SC ADELAINE STAR SRL Suceava. Ulterior, acesta a depus în contul de lichidare deschis de administratorul judiciar în numele societății debitoare suma de 13.130 de lei”, se arată în adresa semnată de Andi Gabriel Grosaru.
Deconectat, deși a plătit factura la energie electrică
Cu toate că datoriile erau achitate, pe 20 decembrie 2007, administratorul judiciar Andi Gabriel Grosaru a trimis o notificare către Sucursala Suceava a E-On Moldova prin care arată că societatea debitoare SC MONLIV PROD COM SRL nu desfășoară activitate, nu are venituri „iar datoriile care se înregistrează și se acumulează nu pot fi plătite din lipsa disponibilităților din conturi”.
Ca urmare, „administratorul judiciar nu își asumă răspunderea și nu va garanta rambursarea contravalorii serviciilor pe care dumneavoastră le veți oferi în cazul furnizării în continuare a energiei electrice, situație în care veți fi direct responsabili în cazul în care se va dovedi că furnizarea energiei va aduce prejudicii atât debitoarei, cât și creditorilor în tabelul creanțelor”.
Consecința acestei adrese a fost faptul că E-On Moldova a comunicat un preaviz, în care arată că dacă până pe 11 ianuarie 2008 nu se vor achita facturile în sumă de 16.111 lei va trece la deconectarea pensiunii de la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
„Datorită faptului că administratorul judiciar SC Euro Consulting SPRL a refuzat să achite aceste sume puse la dispoziție de clientul meu, am achitat direct întregul debit solicitat de intimată”, a declarat Ioan Bulboacă, avocatul care l-a reprezentat în proces pe Liviu Anton.
Chiar și așa, la cererea expresă a administratorului Grosaru, E-On Moldova, prin Serviciul Tehnic Câmpulung Moldovenesc, a întrerupt furnizarea energiei electrice.
„Totul s-a derulat abuziv, nelegal și fără să existe nici un titlu sau alt temei de drept”, a adăugat avocatul firmei SC MONLIV PROD COM SRL, care a adus în sprijinul acestei afirmații un text de lege.
Potrivit Legii 85/2006 privind procedura insolvenței, „orice furnizor de servicii, electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice sau altele asemenea, nu are dreptul, în perioada de observație și în perioada de reorganizare să schimbe, să refuze, ori să întrerupă temporar un astfel de serviciu către debitor sau către averea debitorului, în cazul în care acesta are calitatea de consumator captiv”.
Dosarul de insolvență, închis de judecătorii Curții de Apel Suceava
Pentru că SC MONLIV PROD COM SRL a demonstrat că nu mai are datorii față de alți furnizori sau instituții ale statului, pe 27 februarie 2008, judecătorii Curții de Apel au dispus închiderea dosarului.
Câteva zile mai târziu, pe 5 martie 2008, Tribunalul Suceava a eliberat un certificat în care arată că cererile privind cheltuielile de judecată formulate de debitoare au fost respinse, și, în același timp, a obligat firma administrată de Liviu Anton să plătească suma de 1.000 de lei, cu titlu de onorariu.
Decont de peste 1 miliard de lei cerut pentru nimic
Deși lucrurile păreau clare pentru toată lumea, Andi Grosaru a ținut să le încurce din nou. Pe 10 martie 2008, administratorul Euro Consulting a trimis o notificare către SC MONLIV PROD COM SRL prin care îl anunță pe Liviu Anton că are de plătit un rest de 102.966 de lei (1,02 miliarde de lei vechi).
„Drept urmare, vă somăm ca în termen de 10 zile de la primirea prezentei să achitați diferența de 102.966 de lei, reprezentând rest de plată cheltuieli procedură efectuate de către administratorul judiciar în cursul procedurii insolvenței pentru debitoarea SC MONLIV PROD COM SRL”, se arată în notificare.
„Eu nu știu de unde au apărut aceste cheltuieli. În plus, judecătorul sindic a stabilit o sumă de 1.500 de lei drept comision de observație. Să vii și să spui acum că de pe 16 octombrie 2007 până pe 27 februarie 2008 ai cheltuit 102.966 de lei întrece orice limită a bunului simț”, a declarat avocatul Ioan Bulboacă.
„Opriți-l pe Grosaru!”
Și pentru că vorba multă e sărăcia omului, Andi Grosaru s-a servit direct din contul de lichidare deschis în dosarul privind pe SC MONLIV PROD COM SRL.
„Știam că s-au făcut o serie de plăți în acest cont, în jur de 39.000 de lei. Când am mers la bancă mi s-a spus că banii nu mai sunt. La acel cont nu avea acces decât administratorul judiciar, care pur și simplu mi-a furat acești bani. Din punctul meu de vedere, acest Andi Grosaru est un infractor care trebuie oprit pentru a nu mai face rău și altor persoane. În orice țară din lume ar fi fost arestat pentru ceea ce face. Fac un apel către toată lumea: Opriți-l pe Grosaru!”, a declarat Liviu Anton.
În plus, avocații acestuia reclamă și faptul că administratorul judiciar a dispus închiderea conturilor deschise pe numele debitoarei SC MONLIV PROD COM SRL. „Practic, plata facturilor către societate a fost tăiată. Firesc ar fi fost ca toate conturile pe care le avea SC MONLIV PROD COM SRL să fi fost indisponibilizate, iar cu banii care intrau în conturi să fie plătite datoriile”, a menționat avocatul Ioan Bulboacă.
Steaua Nordului are 3 margarete și 33 de locuri de cazare
Liviu Anton, administratorul SC MONLIV PROD COM SRL, este de părere că scopul acestor acțiuni vădit rău voite împotriva firmei sale a fost extrem de clar.
„La început am mers pe buna credință a lui Andi Grosaru și a societății sale. Ulterior m-am lămurit că urmăreau un singur scop: să-mi ia pensiunea. Ar fi fost un chilipir extraordinar, ca pentru o datorie de 13.000 de lei să pună mâna pe o pensiune evaluată la 1,5 milioane de euro. O golănie pe față”, a spus Liviu Anton.
Pensiunea „Steaua Nordului”, care a făcut obiectul acestui caz, este situată la ieșirea din Sadova spre Vatra Moldoviței. Stabilimentul este clasat la 3 margarete, dispune de 33 de locuri de cazare, din care 3 apartamente, 9 camere duble și 2 camere triple.


Andi Gabriel Grosaru administrează acum firma înființată de tatăl său
Andi Gabriel Grosaru administrează acum firma înființată de tatăl său
Pensiunea „Steaua Nordului”, evaluată la 1,5 milioane de euro
Pensiunea „Steaua Nordului”, evaluată la 1,5 milioane de euro


Recomandări

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online
Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online

Ancheta accidentului cu cinci morți de la Cumpărătura, încă în așteptarea unei expertize care să stabilească de ce a pătruns pe contrasens șoferul de tir ucrainean

Primăria Siret a obținut o finanțare de încă 1,5 milioane de euro pentru noi ateliere și laboratoare la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă”

Primăria Siret a obținut o finanțare de încă 1,5 milioane de euro pentru noi ateliere și laboratoare la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă”
Primăria Siret a obținut o finanțare de încă 1,5 milioane de euro pentru noi ateliere și laboratoare la Colegiul Tehnic „Lațcu Vodă”