Beneficiarii celor 72 de apartamente ANL noi, din cartierul Privighetorii, se vor putea muta în locuințele care le-au fost repartizate, începând chiar de luni.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că, în urma aprobării listei de repartiții în Consiliu Local, Comisia Socială din cadrul Primăriei a stabilit și repartizarea fiecărui apartament în parte, principalul criteriu luat în calcul fiind cel al numărului membrilor fiecărei familii.
“Din cele 72 de locuințe noi, 51 erau apartamente cu două camere, iar 21, apartamente cu o cameră, adică garsoniere. În baza criteriului de repartiție, au primit apartamente persoanele căsătorite, care au copii, iar garsonierele au fost repartizate persoanelor căsătorite care nu au copii, precum și celor necăsătorite”, a declarat Ion Lungu.
Repartiția efectivă a celor 72 de locuințe va începe de luni, 16 iunie, până vineri, 20 iunie.
Pentru a primi cheia locuinței care le-a fost repartizată, beneficiarii ANL trebuie să se prezinte la camera 41 de la sediul Primăriei Suceava, pentru a încheia documentele de închiriere a acestor apartamente și pentru a achita garanția stabilită în Consiliul Local.
Aceasta a rămas la același nivel ca și anii trecuți, de 1.000 de lei pentru o garsonieră și de 1.500 de lei pentru un apartament. Propunerea de dublare a cuantumului acestor garanții, pentru a putea fi acoperite eventualele facturi neplătite de către locatari a fost respinsă, în cadrul penultimei ședințe de Consiliu Local.


