Fetiță de 11 ani, supusă la perversiuni sexuale în pădurea Zamca



Caz șocant în comuna Șcheia, acolo unde o fetiță în vârstă de 11 ani a fost supusă la perversiuni sexuale, în pădurea din apropierea cartierului Zamca.
Toată povestea s-a petrecut joi după-amiază, cazul fiind acum cercetat de poliție. Anchetatorii au deja un principal suspect, în persoana unui tânăr în vârstă de 23 de ani, cu afecțiuni psihice, care, culmea, este văr cu victima.
Mihaela Popovici, mama fetiței abuzate, ne-a povestit, ieri, că suspectul, Marcel Popovici, care este din zona Salcea, lucra ca zilier la construcția unei case pe raza satului Sf. Ilie, prilej cu care le-a făcut o vizită.
Profitând de faptul că părinții fetiței sunt plecați de acasă, la muncile câmpului, tânărul a luat-o pe minoră și pe fratele mai mare al acesteia (14 ani) la plimbare, sub pretextul că merge să le cumpere dulciuri. În apropierea pădurii Zamca, Marcel Popovici a luat-o pe minoră cu el, fratelui acesteia dându-i 4 lei să meargă la o sală de jocuri pe calculator din zonă.
„Noi ne-am întors acasă, seara, pe la opt. Cum n-am găsit fata, am început să ne speriem. Soțul a căutat prin pădurice, peste tot… ea, nicăieri. Era ora 9 și ea nu se întorsese acasă. Am sunat la Poliție”, povestește Mihaela Popovici.
Micuța a fost găsită puțin mai târziu, în timp ce se întorcea singură spre casă. Minora i-a povestit totul mamei sale și mai apoi polițiștilor, în cursul zilei de ieri fiind examinată medico-legal. Concluziile medicilor legiști au indicat faptul că minora a fost deflorată cu degetul.
„Ăsta trebuie omorât. Cum să-ți bați joc în halul ăsta de un copil”, era revoltată mama fetiței.