Tradiție

Miss și Mister Dragobete, la Shock

Ziua îndrăgostiților la români, duminică, 24 februarie, în discoteca Shock
Ziua îndrăgostiților la români, duminică, 24 februarie, în discoteca Shock

De Dragobete, Ziua îndrăgostiților la români, duminică, 24 februarie, în discoteca Shock, a avut loc o petrecere pentru cei care mai cred că Valentine’s Day nu a monopolizat „sentimentele” românilor, pentru cei care mai știu să petreacă românește.
Organizatorii evenimentului, Direcția Pentru Tineret a Județului Suceava, Consiliul Local al Tinerilor, în colaborare cu Asociația „Juventus” și Fundația „Ana” Suceava, le-au pregătit tinerilor suceveni, în special elevi de liceu, o petrecere pe cinste cu concursuri de anecdote, aptitudini, spirit de observație, dans, frumusețe – Miss și Mister Dragobete.
Tinerii suceveni au venit în număr mult mai mare la petrecerea din acest an, față de anul trecut, iar cei care au ales să-și petreacă seara de duminică în Shock nu au regretat.
Președintele Asociației „Juventus”, Cornel Grosar, prezentatorul evenimentului, ajutat de Narcisa Marian (Impact FM), a deschis petrecerea cu un concurs în care două echipe de curajoși din public (fete și băieți) au „plimbat” o portocală de la unul la altul, fără să-și folosească mâinile.
Un alt mod de a petrece timpul liber Petrecerea a cuprins și un concurs de anecdote. A urmat selecția și concursul de Miss și Mister Dragobete, etapă în care atât fetele, cât și băieții, au trecut prin mai multe probe: dans, machiaj cu ciocolată și frișcă, executarea celor mai interesante noduri de cravată.
Câștigătorii fiecărui concurs au fost răsplătiți cu premii „de milioane”. Printre concurenți s-au numărat elevi de la aproape toate liceele și colegiile din municipiul Suceava.
„Petrecerea de Dragobete este un bun prilej pentru tineri de a cunoaște că există o sărbătoare a dragostei românească. Pe de altă parte, o astfel de petrecere este o alternativă pentru adolescenți de a-și petrece timpul liber, altfel decât într-o seară obișnuită în discotecă. Totul a fost interactiv și asta a plăcut publicului”, a spus Cornel Grosar.

Recomandări

Primul hram al Sfinților Cuvioși Paisie și Cleopa în mănăstirea închinată lor în localitatea Vadu Negrilesei

”În ultima lună sunt 10-12 tineri, minori, care au ajuns în pușcărie. Ne frapează lipsa de empatie și responsabilitate”