Alt handbal, altă viață!

Unul din subiectele din afara fotbalului pe care de-a lungul anilor l-am atacat (mai degrabă aș zice că am fost atacat de el!) destul de frecvent a fost handbalul, cu precădere cel feminin, de care de nenumărate ori ne-am legat speranțele noi, cei care iubim sportul în general și pe sportivii români în special. Din nefericire, de cele mai multe ori, speranțele noastre au fost înecate în delăsarea, lehamitea și chiar sictirul cu care fetele noastre tratau ideea de performanță, indiferent de faptul că era vorba de echipe de club sau, mai rău, de Națională. De nu mai țin minte câte ori, competiții la care plecau din postura de favorite s-au terminat absolut jenant pentru fetele noastre, meciuri la rând în care conduceau cu nu știu câte goluri diferență la un moment dat terminându-se cu înfrângeri pentru care ele însele, dar mai ales antrenorii (eternizații, până pe la o bucată, Tadici sau Oțelea) ori oficialii Federației căutau, ba chiar și găseau!, explicații de domeniul paranormalului. Mai puțin pe aceea că erau ei înșiși fosilizați și rupți complet de ceea ce înseamnă evoluție în sportul lor. S-a încercat la un moment dat aducerea în fruntea unei echipe a unei celebre antrenoare nordice. Aceeași bandă de gangsteri ai handbalului a avut grijă să o discrediteze sub toate formele cu putință, iar fetele însele mi s-a părut că o sabotau la vedere, fără jenă. Și tocmai când nu credeam că se mai poate întâmpla ceva de bine, a izvorât această echipă din Baia Mare, care pare venită din altă lume decât asta a noastră. E drept că antrenorul nu e român, e drept și că pe teren adesea majoritare sunt „stranierele”, dar echipa este totuși românească. Nu-mi aduc aminte să mai fi văzut vreodată o echipă românească reușind ceea ce a făcut Baia Mare acum, adică să plece la drum cu 0 puncte și să se califice. Iar dacă va și câștigă trofeul, zău că o să mă mir mai puțin decât atunci când Oltchim îl rata an de an.